Propus gratis la Atletico, Barcelona și Real Madrid, atacantul de 85.000.000€ a fost refuzat de 3 ori
articol scris de Digi Sport10.06.2026, 16:47
Dusan Vlahovic (26 de ani) va pleca de la Juventus în această vară, la patru ani și jumătate de la transferul de 85 de milioane de euro de la Fiorentina.
La Liga SuperLiga: FCSB - FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Voluntari - Botoșani, vineri, 18:30, DGS 1
Contractul lui Vlahovic expiră la finalul lunii iunie, iar Juventus a încercat să-i propună prelungirea, însă fără reușită, iar acum atacantul sârb își caută o nouă echipă. Totuși, această misiune s-a dovedit mai grea față de cum a preconizat.
Dusan Vlahovic a fost propus la Atletico Madrid, Barcelona și Real Madrid. Toate 3 l-au refuzat din cauza salariului
Jurnalistul Matteo Moretto a transmis că agentul lui Dusan Vlahovic l-a propus pe atacantul sârb la Atletico Madrid, Barcelona și Real Madrid, dar s-a lovit de un refuz de fiecare dată.
Motivul? Niciuna dintre cele 3 echipe nu sunt dispuse să îi ofere lui Vlahovic salariul pe care îl cere.
De curând, Juventus i-a pus pe masă un contract valabil până în 2028 cu un salariu de 6 milioane de euro pe an, dar și un bonus de un milion de euro.
Dusan Vlahovic nici nu a vrut să audă de propunerea venită și solicitat 8 milioane de euro pe sezon și un bonus mult mai mare. Cel mai probabil acest a fost și salariul pe care sârbul l-a cerut în Spania.
Cifrele lui Dusan Vlahovic
În cele aproape 5 sezoane petrecute la Juventus, atacantul sârb a jucat 168 de meciuri pentru ”Bătrâna Doamnă”, timp în care a marcat 68 de goluri și a oferit 16 pase decisive.
- 35 de milioane de euro este cota de piață a lui Dusan Vlahovic, potrivit transfermarkt.com.
- Un singur trofeu a câștigat atacantul de 26 de ani alături de Juventus: Cupa Italiei în sezonul 2023/2024.
- 41 de meciuri și 16 goluri are Dusan Vlahovic la naționala Serbiei.
Jose Mourinho îl vrea pe Dusan Vlahovic la Real Madrid, dar pretențiile sârbului sunt prea mari
Chiar dacă nu a fost anunțat oficial, Jose Mourinho va fi noul antrenor al lui Real Madrid și deja a început deja ”să lucreze” la lotul pe care îl va avea la dispoziție și a găsit o lipsă.
”The Special One” își dorește un nou atacant în lot și a găsit o variantă pe care a propus-o imediat șefilor de pe Bernabeu. Este vorba de Dusan Vlahovic.
Totuși, dacă Dusan Vlahovic nu își va reduce pretențiile salariale, are șanse mici să semneze cu ”Los Blancos”.
De asemenea, Dusan Vlahovic s-a aflat și pe radarul celor de la Bayern Munchen, dar și Interul lui Cristi Chivu s-a gândit să îl transfere liber de contract pe sârb.
Etichete: real madrid , atletico madrid , barcelona , dusan vlahovic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jude Bellingham (23 de ani) a oferit imagini greu de crezut la finalul meciului Anglia - Argentina...