Real Madrid nu se oprește! Un nou atac la adresa arbitrilor
articol scris de Digi Sport07.02.2025, 14:55
Real Madrid o va întâlni pe Atletico Madrid sâmbătă, 8 februarie, în etapa cu numărul 23 din La Liga.

Champions League: Rapid - CSM București, sâmbătă, 19:00, DGS 1
Preliminarii CM 2026: Cehia - Insulele Feroe, sâmbătă, 21:45, DGS 1
- Partida va avea loc de la ora 22:00 și va putea fi urmărită ÎN DIRECT la Digi Sport 1, dar și pe digisport.ro și în aplicația Digi Sport de către abonații Digi România.
Clubul de pe Santiago Bernabeu se află în mijlocul unui scandal legat de arbitrajul din Spania, mai ales după înfrângerea suferită în etapa trecută împotriva lui Espanyol, scor 0-1.
Real Madrid TV a difuzat un videoclip critic la adresa arbitrului Soto Grado
Potrivit Mundo Deportivo, Real Madrid continuă să exercite presiuni asupra arbitrilor, în ciuda faptului că mai multe cluburi din La Liga au solicitat Federației Spaniole de Fotbal să ia măsuri împotriva atitudinii „Galacticilor”.
Cu toate acestea, Real Madrid TV, canalul oficial al clubului, a difuzat un videoclip critic despre Soto Grado, arbitrul delegat pentru derby-ul cu Atletico Madrid, programat pe Santiago Bernabeu.
În materialul respectiv, Real Madrid TV îl descrie pe Soto Grado drept ”unul dintre arbitrii de casă ai lui Medina Cantalejo și Clos Gomez” și trece în revistă mai multe decizii considerate controversate de clubul madrilen.

Cel mai criticat moment a fost eliminarea lui Vinicius Jr. în meciul cu Valencia, disputat pe 3 ianuarie, după un fault asupra lui Dmitrovic.
”Soto Grado l-a eliminat pe Vinicius, a validat un gol al Valenciei după un fault prealabil asupra lui Rodrygo, nu a acordat un penalty pentru Vinicius și a anulat un gol perfect valabil al lui Mbappe”, a transmis Real Madrid TV, conform sursei citate.
Antoine Griezmann, înainte de derby-ul Madridului
În urma acestor evenimente Antoine Griezmann, jucătorul celor de la Atletico, a avut un mesaj direct pentru rivali, în care cere ca aceste discuții să fie oprite.
"Trebuie să oprim această prostie, pentru că pentru mine este o prostie, iar până la urmă, voi, jurnaliştii, sunteţi cei care le veţi lăsa mai mult sau mai puţin un răgaz.
Dacă nu spui nimic și cluburile dau o declarație și nimeni nu vorbește despre asta, nu va fi atâta tensiune pentru arbitri (…) Acum, indiferent cine arbitra, va merge pe stadion, oriunde s-ar afla, cu teama de a greși.
Știe că toată lumea se uită la el și nu este bine ca un arbitru să intre într-un meci în acea stare. Trebuie să-i lăsăm pe arbitri în pace, s-au săturat de noi pe teren, ca să nu mai vorbim de toate celelalte prostii de afară. E vina tuturor, cluburile, președinții, jurnaliștii...
Lăsați arbitrii în pace, s-au săturat de noi pe teren fără a avea de-a face cu prostiile astea", a spus Antoine Griezmann, notează Foot Mercato.
Etichete: real madrid , atletico madrid , antoine griezmann , soto grado
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

O educatoare din Treviso, a fost suspendată din funcție după ce autoritățile școlii au descoperit...