Recuperarea lui Messi a intrat în faza finală
20.12.2013, 22:14Doctorii au confirmat faptul că Leo Messi a depășit stadiul clinic al accidentării sale și că recuperarea lui a intrat pe ultima sută de metri.
Ultimele teste medicale au confirmat faptul că recuperarea vedetei celor de la FC Barcelona a intrat pe ultima sută de metri. Reprezentanții clinicii AFA au confirmat că Messi a depășit perioada clinică și că este foarte aproape de o revenire la antrenamente.
Argentinianul va intra de acum în ultima parte a recuperării, adică în cea a pregătirii fizice, după cum au anunțat catalanii pe site-ul lor oficial.
Doctorul Pruna, Andoni Zubizarreta, directorul sportiv al grupării blau grana și Pepe Costa au plecat marți în Argentina pentru a urmări evoluția recuperării lui Messi.

La Liga: Barcelona - Osasuna, joi, 22:00, DGS 1
Liga 2: Metaloglobus - CSM Resița, joi, 17:30, DGS 1
Atacantul a suferit o ruptură musculară la bicepsul femural al piciorului stâng, la 10 noiembrie, în meciul cu Sevilla (DETALII), iar din 29 noiembrie a intrat în cea de-a doua fază a recuperării sale.
Zubizarreta se va întoarce sâmbătă în Spania, pentru a putea fi prezent la Madrid, la partida dintre Getafe și FC Barcelona, ultima a catalanilor din 2013, care se va disputa duminică, 22 decembrie, de la ora 18:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
Etichete: messi , lionel messi , messi fc barcelona , accidentare messi , revenire messi , messi accidentare sevilla
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Numărul tot mai mare de cetățeni români care intră în SUA ar putea fi o consecință a relaxării...