S-au terminat negocierile! Ce se întâmplă cu Hansi Flick după El Clasico
articol scris de Digi Sport12.05.2025, 15:17
Barcelona este foarte aproape de a câștiga titlul în La Liga, după victoria 4-3 din El Clasico cu Real Madrid.

Media: Digi Sport Special, joi, 21:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 19:30, DGS 1
Concret, catalanii mai au nevoie de un singur succes în ultimele trei etape pentru a se încorona campioni în Spania.
La câteva ore distanță după acest succes obținut în fața marii rivale, Barcelona se pare că a rezolvat și situația lui Hansi Flick (60 de ani), antrenorul care s-a aflat în negocieri cu echipa blaugrana de mai mult timp pentru prelungirea angajamentului.
Barcelona și Hansi Flick au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului până în 2027
Potrivit Mundo Deportivo, Joan Laporta, președintele Barcelonei, Hansi Flick și Pini Zahavi, impresarul antrenorului, s-au întâlnit luni (12 mai) într-o ședință comună unde au discutat despre contractul neamțului.
Sursa citată anterior scrie că negocierile au decurs foarte bine și că părțile s-au înțeles pentru prelungirea angajamentului cu Flick până în iulie 2027.
- actuala înțelegere a lui Flick expiră în iulie 2026

Spaniolii scriu că anunțul oficial va fi făcut după ce Barcelona va câștiga matematic titlul de campioană în La Liga.
Hansi Flick a preluat banca tehnică a Barcelonei la începutul sezonului, după ce formația catalană l-a demis pe Xavi (45 de ani), și a avut rezultate foarte bune (42 de victorii, 7 remize și 8 eșecuri).
Germanul a reușit să o ducă pe Barcelona până în semifinalele Champions League, să câștige Cupa Regelui și Supercupa Spaniei și este la un singur pas să-și adjudece și titlul în La Liga.
Cele mai tari meme-uri apărute la Barcelona - Real Madrid:
Galerie Foto
Clasament La Liga

VIDEO Rezumat Barcelona - Real Madrid 4-3
Etichete: barcelona , contract , prelungire , hansi flick
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Un avion al companiei Air India cu peste două sute de persoane la bord s-a prăbușit într-o zonă...