Spaniolii nu au niciun dubiu în privința lui Andrei Rațiu: ”Barcelona a primit o lovitură”. Românul va juca în UCL
articol scris de Digi Sport25.06.2025, 17:33
”Telenovela” transferului lui Andrei Rațiu (27 de ani) este aproape de final.
La Liga Serie A: Fiorentina - Atalanta, vineri, 21:45, DGS 2
SuperLiga: CFR Cluj - FC Argeș, vineri, 20:30, DGS 1
În ultimele luni, presa din Spania a scris că internaționalul român este pe lista unora dintre cele mai importante cluburi ale Europei, printre care Barcelona, Atletico Madrid, Manchester City, Liverpool, Bayer Leverkusen, Tottenham și AS Roma.
Andrei Rațiu semnează cu Villarreal
În cele din urmă, însă, Rațiu va semna cu Villarreal, anunță jurnalistul iberic Juan Arrien. ”Submarinul Galben”, care deține 50% din drepturile federative ale jucătorului, va activa opțiunea de răscumpărare în valoare de 7 milioane de euro.
”Barcelona a primit o nouă lovitură pentru sezonul viitor. Clubul `blaugrana`, care își dorea să întărească postul de fundaș dreapta, a pierdut una dintre principalele opțiuni. Villarreal a decis să-l readucă pe Andrei Rațiu, în prezent jucător la Rayo Vallecano, pentru a-și consolida lotul în perspectiva revenirii în Liga Campionilor.
Mișcarea celor de la Villarreal a fost una rapidă. Potrivit mai multor surse, formația din Castellon va activa clauza de răscumpărare care îi permite să-l readucă pe internaționalul român. Astfel, Villarreal se mișcă mai repede decât Barcelona, care îl vedea pe Rațiu drept profilul ideal pentru a-l înlocui pe Jules Kounde în flancul drept al apărării”, a notat sursa menționată anterior.
- 12 milioane de euro este cota de piață a lui Rațiu, potrivit Transfermarkt.
- Două goluri și 3 assist-uri în 35 de meciuri a adunat Andrei Rațiu în acest sezon la Rayo Vallecano.
Crescut de Villarreal, Rațiu a mai evoluat la ADO Den Haag și Huesca, iar în august 2023 Rayo Vallecano a plătit 500.000 de euro în schimbul transferului său.
- Villarreal a încheiat pe locul 5 sezonul 2024/2025 în La Liga și va evolua în UEFA Champions League.
Etichete: villarreal , rayo vallecano , andrei ratiu , ratiu villarreal , transfer ratiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ilona Stepan, membră a juriului din Republica Moldova, a oferit noi explicații pentru punctajul...