Spaniolii nu s-au mai ferit de cuvinte, după ce au auzit ce a spus Jose Mourinho despre Andrei Rațiu
articol scris de Digi Sport13.09.2026, 19:14
Andrei Rațiu (28 de ani) a fost integralist pe ”Bernabeu” în Real Madrid - Rayo Vallecano, scor 4-1, în etapa a 5-a din La Liga, și l-a impresionat inclusiv pe Jose Mourinho (63 de ani).
La Liga UCL: Manchester City - PSG, miercuri, 22:00, DGS 1
UCL: LASK Linz - Liverpool, 19:45, DGS 1
La finalul confruntării din capitala Spaniei, ”The Special One” a ținut să-l evidențieze pe fundașul dreapta român atunci când a justificat schimbarea lui Vinicius Junior cu Marc Cucurella:
”Aveam 3-1, mai erau cinci minute de jucat, iar fundașul dreapta (n.r. Andrei Rațiu) al lui Rayo era foarte bun, foarte ofensiv, rapid, puternic, cu o capacitate extraordinară de a repeta eforturile și de a crea probleme pe acea parte. Mi s-a părut că era momentul să 'închidem ușa'”
- Citește și: Rațiu, driblingul serii pe ”Bernabeu” în Real Madrid - Rayo! ”A râs” de fotbalistul de 50.000.000 €
Spaniolii, după Real Madrid - Rayo 4-1: ”Rațiu l-a uimit pe Mourinho”
Presa spaniolă a interpretat declarațiile lui Mourinho, iar titlul dat de jurnaliștii de la pasionporelrayo, publicație apropiată de gruparea din Vallecas, a fost unul sugestiv: ”Rațiu l-a uimit pe Mourinho”. Spaniolii au mai scris următoarele, în același articol:
”Fundașul lui Rayo a fost o adevărată bătaie de cap pentru apărarea lui Real Madrid pe tot parcursul meciului. Andrei Rațiu a fost unul dintre jucătorii remarcați ai echipei în meciul împotriva lui Real Madrid. Românul, care s-a alăturat atacului la fel de des ca de obicei, a reușit totodată să-l țină sub control pe periculosul Vinicius.
Rațiu a reprezentat o amenințare constantă pe flancul său, pe care l-a acoperit neobosit pe parcursul celor 90 de minute, provocând dezordine în apărarea lui Real Madrid de fiecare dată când pătrundea în careul advers. Antrenorul lui Real Madrid a justificat chiar și schimbarea lui Cucurella din ultimele momente ale meciului prin prezența fundașului român”
”Sonic” a fost transferat la Rayo Vallecano în vara anului 2023, de la Huesca, pentru 5,5 milioane de euro. A jucat 106 meciuri, cu cinci goluri și șapte pase decisive, fiind considerat unul dintre cei mai buni laterali dreapta din campionat.
În urma rezultatului de pe ”Bernabeu”, Real Madrid a ajuns la 12 puncte în patru etape și a egalat-o, cel puțin temporar, pe Barcelona, care are meci cu Levante în deplasare. De partea cealaltă, Rayo Vallecano este pe poziția a 15-a cu patru puncte (nicio victorie).
VIDEO rezumat Real Madrid - Rayo Vallecano 4-1
Etichete: real madrid , jose mourinho , real madrid-rayo , andrei ratiu , ratiu , video real madrid rayo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Președintele Nicușor Dan plănuiește ca, dacă partidele nu vor ajunge joi la o înțelegere...