Starul de 85 de milioane de euro, dat de gol! ”A avut întotdeauna un singur vis: să joace pentru Real Madrid”
articol scris de Digi Sport15.02.2026, 23:19
În cele mai multe cazuri, fotbaliștii doresc să ajungă fie la Real Madrid, fie la Barcelona, având în vedere succesul pe care l-au avut aceste cluburi în istorie și simpatia de care se bucură în lume.
La Liga Champions League: Galatasaray - Liverpool, marți, 19:45, DGS 1
Champions League: Newcastle - Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
Este cazul și lui Dominik Szoboszlai (mijlocaș de 25 de ani), fotbalist în schimbul căruia Liverpool a plătit 70 de milioane de euro în 2023 pentru a-l transfera de la RB Leipzig și care a ajuns unul dintre cei mai importanți din echipă.
Dominik Szoboszlai visează să joace la Real Madrid!
”Szoboszlai a avut întotdeauna un singur vis în viața lui: să joace pentru Real Madrid. Îl cunosc de când era doar un băiețel care abia începea să joace, iar visul lui a fost mereu Real Madrid”, a declarat Marco Rossi, selecționerul naționalei Ungariei.
În cele 61 de meciuri pentru Ungaria, Szoboszlai a înscris de 17 ori. Maghiarul este în mod incontestabil liderul naționalei.
Până la 30 iunie 2028 este valabil contractul lui Dominik Szoboszlai cu Liverpool, unde a bifat 129 de apariții, cu 25 de goluri și 21 de assisturi.
Pe site-ul de specialitate transfermarkt, mijlocașul are o cotă de piață de 85 de milioane de euro, fiind cel mai valoros jucător din Ungaria.
Rămâne de văzut dacă Real Madrid va încerca să-l transfere după această declarație dată de selecționerul Marco Rossi. ”Galacticii” au nevoie neapărat de un mijlocaș, iar printre ținte se regăsea Vitinha.
VIDEO rezumat Liverpool - Real Madrid 1-0
Etichete: liverpool , real madrid , marco rossi , dominik szoboszlai
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Generalul în rezervă Virgil Bălăceanu a explicat marți, într-o intervenție la Digi24, după...