Un titular al Realului, incert pentru meciul cu FC Barcelona!
articol scris de Digi Sport16.10.2025, 16:50
Real Madrid are bătăi de cap cu o săptămână înainte de El Clasico.
La Liga Preliminarii CM: Ucraina - Islanda, duminică, 19:00, DGS 1
Preliminarii CM: Ungaria - Irlanda, duminică, 16:00, DGS 1
Vicecampioana Spaniei încă nu știe dacă se va putea baza pe fundașul central Dean Hujsen (20 de ani).
Dean Huijsen, incert pentru Real Madrid - Barcelona
Huijsen s-a accidentat în cantonamentul naționalei Spaniei, acolo unde fusese convocat pentru meciurile cu Georgia și Bulgaria. Fundașul central nu a apucat să evolueze în niciun meci și a părăsit cantonamentul încă din primele zile.
Huijsen suferă de o accidentare la mușchiul solear al piciorului stâng. Timpul estimat de recuperare este de 12 până la 15 zile. Asta înseamnă că va lipsi la meciul cu Getafe de duminica aceasta și la cel cu Juventus din Liga Campionilor, de pe 23 octombrie.
Inițial, toată lumea presupunea că Huijsen va fi prezent la El Clasico pe 26 octombrie, însă încep să apară îndoieli cu privire la disponibilitatea lui pentru meciul cu Barcelona.
În principiu, în funcție de perioada de recuperare, ar putea fi apt pentru Clasico, dar întrebarea este dacă va fi 100% refăcut. Huijsen se antrenează la Valdebebas pentru a se asigura că va fi în formă maximă pentru meciul cu Barcelona. Totuși, clubul este îngrijorat că o accidentare minoră s-ar putea agrava dacă Huijsen forțează revenirea pentru derby, anunță Mundo Deportivo.
Deocamdată, Real Madrid tratează situația cu prudență, iar mesajul transmis este că, dacă Huijsen nu este complet refăcut, prezența lui la meciul cu Barcelona rămâne incertă. Chiar și jucătorul spune: ”Vom vedea”, atunci când este întrebat dacă va juca în Clasico.
- Dani Carvajal, Antonio Ruediger şi Trent Alexander-Arnold sunt și ei accidentați, în timp ce Mbappe se reface după o entorsă la gleznă și ar urma să fie disponibil pentru meciul cu Barcelona
Etichete: barcelona , el clasico , real madrdi , dean huijsen
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un punct slab al câmpului magnetic din jurul Pământului, care se face din ce în ce mai mare, ar...