"100 de milioane de euro! Mai tare ca Mbappe". Gigi Becali spera să dea lovitura cu Octavian Popescu
articol scris de Digi Sport13.09.2026, 09:54
Octavian Popescu (23 de ani) a plecat duminică, 13 septembrie, în Grecia, pentru a semna cu Levadiakos.
SuperLiga SuperLiga: Oțelul - Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - FC Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1
Din acest sezon, Levadiakos a fost preluată de Elias Charalambous, ajutat de Mihai Pintilii. La formația din Grecia au mai sosit românii Adrian Șut și Alexandru Pantea, dar și Juan Bauza, un nume cunoscut în SuperLiga.
Gigi Becali avea mari speranțe în Octavian Popescu, în 2021
Octavian Popescu a avut un start "exploziv" la FCSB și impresiona prin evoluțiile sale, în ciuda faptului că era foarte tânăr la acea vreme. Ulterior, fotbalistul a scăzut semnificativ din turație, chiar dacă Gigi Becali îl compara cu Neymar și Mbappe.
În 2021, Gigi Becali spunea că va obține în schimbul lui Octavian Popescu suma de 100 de milioane de euro. În cele din urmă, afaceristul din Pipera l-a împrumutat fără o sumă de bani pe fotbalist la Levadiakos, până la finalul sezonului.
"M-a întrebat Mihai (n.r. MM Stoica): 'Dacă primești ofertă?'. Îl dau de la 20 (n.r. milioane de euro) în sus, dar fără 20% procent nu pleacă. La Man, mai am 5%. Singurul jucător care nu va pleca fără 20% e Tavi Popescu.
El va ajunge la 500 de milioane, o să iau și eu 100 de milioane. E mai tare decât Mbappe! Are viteză, îl are și pe Mbappe și pe Neymar la un loc", spunea Gigi Becali despre Octavian Popescu.
Cotat la 600.000 de euro, Octavian Popescu a adunat 234 de meciuri la FCSB, timp în care a marcat 28 de goluri și a oferit 30 de assist-uri.
Octavian Popescu, primele declarații înainte să semneze cu Levadiakos: ”Ce restart? Mi-am dat restart. Dacă vă uitați, am patru pase de gol și un gol”
Direct de pe Aeroportul Henri Coandă din București, Octavian Popescu a vorbit despre perioada recentă petrecută la FCSB.
Fotbalistul în vârstă de 23 de ani a spus că își dorește să revină la echipa națională și a precizat că nu consideră transferul în Grecia un ”restart” al carierei. Tavi Popescu susține că a început bine sezonul și la FCSB, în ciuda criticilor, și consideră că merita să fie titular.
”Sunt motivat să ajung în top și sper să revin din nou la echipa națională. Sper să mă ajute și eu să îi ajut pe ei la rândul meu. Pentru un fotbalist e important să joace și din asta să câștige încrederea.
Ce restart? Mi-am dat restart. Dacă vă uitați, am patru pase de gol și un gol în patru meciuri, cinci. Sper să fie cât mai sus. Toată lumea a fost aproape de mine, toată lumea mă iubește și le mulțumesc. Am primit mai multe mesaje de încurajare.
(n.r. despre Elias Charalambous și Mihai Pintilii) Am vorbit, da, da. Mi-au zis că mă așteaptă. E și Șut, și Pantea”, a declarat Octavian Popescu de la aeroport.
Etichete: transfer , gigi becali , octavian popescu , fcsb , levadiakos
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Momente de groază la un priveghi în Guatemala. O adolescentă de 15 ani s-a ridicat din sicriu, în...