Exclusiv 6 milioane de euro datorii la un club din SuperLigă!
articol scris de Digi Sport31.12.2025, 17:45
Petrolul Ploiești se confruntă de ani buni cu probleme financiare.
SuperLiga SuperLiga: CFR Cluj - U Cluj, sâmbătă, 20:00, DGS 1
La Liga: Barcelona - Mallorca, sâmbătă, 17:15, DGS 1
De altfel, recent, Gino Iorgulescu (69 de ani), președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, a spus că există șanse, în opinia sa, ca formația prahoveană să nu termine sezonul.
Însă, acest scenariu fatalist a fost respins cu fermitate de președintele ”Lupilor Galbeni” Claudiu Tudor.
În cadrul intervenției sale la emisiunea Fotbal Club, Claudiu Tudor a dezvăluit, printre altele, și cuantumul exact al datoriilor pe care le-a acumulat Petrolul.
Claudiu Tudor: ”La ultimul audit am avut 6 milioane de euro datorii”
Claudiu Tudor a spus că Petrolul Ploiești are acum datorii în valoare de aproximativ 6 milioane de euro.
Oficialul prahovenilor a spus că Petrolul va încerca să ”stingă”, treptat, aceste datorii și să mențină clubul pe linia de plutire.
Deși echipa are multe datorii, Claudiu Tudor a spus că trei sferturi dintre jucătorii aflați în lotul lui Eugen Neagoe (58 de ani) sunt cu salariile la zi.
”La ultimul audit am avut 6 milioane de euro datorii. Jucătorii sunt ok cu banii, și-au primit salariile. Facem tot posibilul să achităm aceste 6 milioane. Am plătit eșalonat câteva datorii. Vrem să rezolvăm problemele.
Cu siguranță, în martie, când se va face licențierea, se vor publica datoriile. Nu sunt ascunse. Sunt 6 milioane de euro. S-au mai plătit din ele. Atâta timp cât ești în plan, totul este ok cu licența. Trei sferturi din jucători sunt cu salariile la zi”, a spus Claudiu Tudor, la emisiunea Fotbal Club.
Clasament SuperLigă. Petrolul, pe locul al 13-lea
VIDEO Rezumat Hermannstadt - Petrolul, scor 1-1
Etichete: petrolul , petrolul ploiesti , datorii , superliga , claudiu tudor
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un explorator român, Radu Frențiu a găsit cel mai lung șarpe sălbatic din lume, pe o insulă din...