Exclusiv A stat o lună la FCSB, iar acum este director general: "Sunt la un club mare"
articol scris de Alexandru Dan19.11.2025, 11:42
De-a lungul timpului, prin curtea celor de la FCSB au trecut numeroși fotbaliști.
SuperLiga SuperLiga: Farul - UTA, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Slobozia - FCSB, luni, 20:30, DGS 1
Mulți dintre aceștia nu au rezistat foarte mult la clubul lui Gigi Becali. Aici îl putem include și pe David Caiado, care a fost legitimat la FCSB în perioada septembrie - octombrie 2020.
David Caiado, director general la Academica Coimbra
În luna septembrie a anului 2020, FCSB s-a confruntat cu un val puternic de coronavirus, care a afectat aproape în întregime lotul roș-albaștrilor. La acea vreme, bucureștenii evoluau în tururile preliminare din Europa League și erau eliminați de Slovan Liberec.
Înaintea duelului disputat împotriva cehilor, Gigi Becali îi aducea de urgență pe David Caiado și Goran Karanovic de la Hermannstadt, club patronat atunci de Anamaria Prodan. În cele din urmă, cei doi fotbaliști nu au reușit să pună umărul la calificarea FCSB-ului și au revenit ulterior la Sibiu, după scurt timp.
Ajuns la 38 de ani, David Caiado s-a retras din fotbal în vara anului 2023. În prezent, fostul mijlocaș portughez ocupă rolul de director general la Academica Coimbra, din liga a treia portugheză.
- De-a lungul carierei sale, David Caiado a jucat la Sporting, Estoril, Trofense, Zaglebie Lubin, Olympiakos Nicosia, Beroe, Tavriya, Vitoria Guimaraes, Metalist, Ponferradina, Gaz Metan Mediaș, Hermannstadt, FCSB, Penafiel și Academica
"Sunt foarte bine. Totul merge bine la Academica. Sunt la un club foarte mare, important, un club cu istorie, chiar dacă acum se află în liga a treia. Prioritatea mea, deoarece sunt director general pe partea de fotbal, este să atingem obiectivele stabilite.
Iar obiectivele noastre sunt dezvoltarea jucătorilor tineri și să le oferim contextul potrivit în fotbalul portughez și, desigur, pe termen scurt, readucerea clubului în liga a doua – în fotbalul profesionist. Totul decurge bine. Am avut deja oportunități bune de a pleca din Coimbra, dar sunt de aici, sunt alături de familia mea, iar în acest moment sunt foarte concentrat pe proiectul nostru.
Am petrecut o perioadă frumoasă în România și iubesc țara, oamenii și fotbalul de acolo. Sunt sigur că, datorită contactelor pe care le păstrez, într-o zi m-aș putea întoarce în România", a spus David Caiado, pentru digisport.ro.
David Caiado: "MM Stoica știe foarte bine fotbalul portughez"
Recent, MM Stoica a mers câteva zile în Portugalia pentru a urmări anumite meciuri. În cele din urmă, oficialul FCSB-ului s-a întors cu mâna goală, asta deoarece salariile fotbaliștilor lusitani sunt peste ceea ce poate oferi Gigi Becali.
Întrebat dacă a fost contactat de cineva de la FCSB, David Caiado a replicat.
"(n.r. dacă a fost sunat de MM Stoica) Prefer să păstrez anumite informații pentru mine. FCSB este un club mare la care am avut plăcerea să joc. Am avut ocazia să îl cunosc pe Mihai Stoica și este o persoană care cunoaște foarte bine fotbalul portughez — știu asta. Este foarte bine informat.
Știu că există mulți jucători buni în Portugalia, atât în prima, cât și în a doua ligă, care ar putea juca la FCSB. Desigur, piața portugheză nu este una ieftină, este o piață scumpă, dar sunt convins că Mihai Stoica, cu experiența și capacitatea lui de a observa și negocia, va lua cele mai bune decizii pentru club.
Există unul sau doi jucători interesați de un transfer la un club din România. Sunt fotbaliști din liga a treia portugheză care sunt în discuții cu unele cluburi, dar, așa cum am spus, cred că persoanele de la FCSB cunosc foarte bine piața portugheză și toți jucătorii pe care această țară îi poate oferi.
"Nu e vorba doar de valoarea fotbalistică"
Am și eu unul sau doi jucători în minte, dar nu voi da nume, pentru că ar fi nedrept pentru ceilalți. Știu, însă, că FCSB are toate informațiile necesare despre jucătorii portughezi valoroși.
(n.r. dacă ar oferi sfaturi în cazul în care FCSB l-ar contacta) Am fost implicat în astfel de discuții. Pentru că am jucat în mai multe țări, primesc deseori cereri de recomandări pentru jucători care s-ar potrivi anumitor cluburi. Activitatea mea ca director la Academica Coimbra îmi ocupă mult timp și energie, dar, desigur, primesc și ofer sfaturi atunci când sunt întrebat.
Este ușor să găsești jucători buni în Portugalia, însă cel mai greu este să identifici jucătorul care se poate adapta cel mai bine fotbalului și mentalității din România. Sunt jucători din prima ligă portugheză care ar veni în România și nu ar avea impact, iar alții din liga a doua care ar avea un impact uriaș. Nu e vorba doar de valoarea fotbalistică, ci de adaptare, mentalitate și potrivire cu stilul campionatului, a spus David Caiado, pentru digisport.ro.
Etichete: gigi becali , fcsb , david caiado
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cel puțin 16 persoane au fost ucise și alte peste 40 au fost rănite în urma unui atac armat care a...