Exclusiv Adrian Mutu, acuzații grave: ”Nu și-au apărat corect șansele! Am spus că aș vrea ca acești trei jucători să plece imediat”
articol scris de Digi Sport18.08.2026, 23:40
Adrian Mutu (47 de ani) a fost aproape să revină la CFR Cluj, dar a refuzat în cele din urmă propunerea de a prelua echipa pe care a mai antrenat-o între ianuarie și aprilie 2024.
SuperLiga SuperLiga: Dinamo - FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA - Csikszereda, sâmbătă, 17:30, DGS 1
Prezent la Fotbal Club, de la Digi Sport, Adrian Mutu a explicat că a refuzat-o pe CFR Cluj din cauza situației financiare de la club, apoi a rememorat cum s-a încheiat mandatul avut pe banca echipei din Gruia.
Adrian Mutu i-a acuzat pe unii dintre jucătorii pe care i-a avut la CFR: ”Nu și-au apărat corect șansele”
Mandatul lui Adrian Mutu la CFR Cluj s-a încheiat cu un eșec dur cu Corvinul Hunedoara, echipă aflată atunci în liga a doua, în Cupa României, 0-4. La doi ani de la acel moment, Adrian Mutu i-a acuzat direct pe unii dintre jucătorii CFR-ului care au evoluat în acea partidă că ”nu și-au apărat corect șansele”.
Adrian Mutu crede că respectivii jucători au vrut să piardă meciul pentru ca el să fie demis. ”Briliantul” are trei jucători în minte, dar nu a vrut să le divulge numele. A dezvăluit, însă, că i-a cerut după meci lui Ioan Varga să-i dea afară pe acei fotbaliști, dar, cum solicitarea nu i-a fost aprobată, a decis să plece el.
”În prima perioadă, după acel 0-4 cu Corvinul, am avut niște pretenții de la Neluțu, de a renunța la anumiți jucători, care, după părerea mea, nu și-au apărat corect șansele și nu aveau o viață sportivă corectă. Eu așa cred, că nu și-au apărat corect șansele.
Din experiența mea... Eu, atunci când m-am dus, i-am spus că aș vrea ca acești trei jucători să plece imediat de la echipă. Nu pot să dau nume. Doar unul mai este și acum. Când iei roșu în minutul 11... În fine. Eu am aplicat niște amenzi, am impus un program și un comportament pe care ar trebui să-l aibă jucătorii.
Eu m-am dus cu un entuziasm foarte mare la CFR, credeam că e șansa de a câștiga un trofeu, dar ce am găsit acolo... A fost perioada asta, care pare că ajunge la un final trist pentru CFR. Eu n-am crezut asta, dar a fost o confirmare. N-aveai cum. Gândește-te că aveam la CFR o medie de puncte de echipă campioană. N-avea cum să fie discrepanța asta de atitudine de la un meci la altul, era clar că jucătorii voiau să scape de mine.
Erau probleme foarte serioase. Pentru un fotbalist, să întârzie la masă sau la antrenament, nu-i face onoare. Când noi suntem la Cluj și tu cu o seară înainte ești la București și te prinde Poliția la Vâlcea... Au fost multe alte lucruri foarte grave”, a declarat Adrian Mutu, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
VIDEO Adrian Mutu, la Fotbal Club
Adrian Mutu a stat 11 meciuri pe banca CFR-ului
Până la eșecul ”fatal” cu Corvinul, Adrian Mutu o pregătise pe CFR Cluj la 10 meciuri din campionat. Reușise să câștige 5, 4-1 cu Voluntari, 2-1 cu Petrolul, 3-1 cu FCU Craiova, 4-0 cu Dinamo și 1-0 cu Hermannstadt, obținuse trei remize, 2-2 cu Oțelul, 1-1 cu Farul și 1-1 cu Sepsi, și suferise două eșecuri, 0-1 cu Rapid și 1-2 cu Universitatea Craiova.
În meciul cu Corvinul, CFR Cluj a jucat din minutul 11 în 10 oameni. Panagiotis Tachtsidis fusese eliminat direct pentru o intrare foarte dură și, foarte probabil, mijlocașul grec este unul dintre jucătorii vizați de acuzațiile lui Adrian Mutu.
Etichete: adrian mutu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
La mai bine de trei decenii de la moartea legendarului solist al trupei Queen, Mary Austin rupe...