Andrei Nicolescu a auzit derapajele lui Gigi Becali după Dinamo - FCSB și a surprins
articol scris de Digi Sport07.09.2026, 12:08
Gigi Becali (68 de ani) l-a făcut ”praf” pe arbitrul Istvan Kovacs pentru felul în care a arbitrat partida Dinamo - FCSB 1-2.
SuperLiga UCL: Galatasaray - Barcelona, marți, 22:00, DGS 1
UCL: Lens - Sporting, marți, 19:45, DGS 1
La marele derby au existat mai multe faze controversate, cum ar fi duelul dintre Korenica și Cîrjan, cartonașul roșu al lui Andre Duarte sau golul anulat al lui Arnold Garita, despre care Gigi Becali spune că trebuia să fie validat.
Andrei Nicolescu, după derapajele lui Gigi Becali la adresa lui Istvan Kovacs: ” A vorbit foarte mult despre alte lucruri doar ca să distragă atenția”
Andrei Nicolescu a auzit ce a spus Gigi Becali despre arbitraj și a spus că omul de afaceri ar fi vorbit despre altceva intenționat pentru a distrage atenția de la rezultatul final. Președintele lui Dinamo a remarcat, în acest context, ”inteligența emoțională” a omului de afaceri.
”A stârnit multe controverse (n.r. arbitrajul lui Kovacs) și am văzut și intervențiile de aseară ale domnului Becali. Din perspectiva mea, el are o inteligență emoțională diferită, pe care o poate adapta.
Și așa cum a și spus, pentru că era supărat de rezultat, a vorbit foarte mult despre alte lucruri doar ca să distragă atenția de la scorul de pe tabelă.
Și cred că cei care urmăresc au primit exact ceea ce își doreau sau ceea ce aveau nevoie să primească.
Deci, din perspectiva asta este de admirat ceea ce poate să creeze ca stare și ca mesaj pe care îl dă în anumite momente”, a declarat Andrei Nicolescu, conform fanatik.
Gigi Becali consideră că a fost gol valabil la Arnold Garita, în meciul Dinamo - FCSB 2-1
În direct la Fotbal Club, Gigi Becali l-a contrazis pe Marius Avram, care atât la pauză, cât și la finalul meciului s-a pronunțat cu privire la fază și a spus că Arnold Garita și-a împins adversarul, deci a făcut fault în atac, precum și un posibil henț.
"Noi am făcut egal! Îmi felicit echipa. Golul lui Garita e valabil. Marius Avram a zis că nu... Dacă luăm conform lui Avram, atunci înseamnă că nu trebuia roșu la Duarte, deci e viciat rezultatul. El spune că n-are intensitate. Trebuia și Kovacs să știe acest paragraf din regulament.
Aici nu e o chestiune de intensitate. Dacă vrei să-i dai, îi dai. E altă nuanță. Nu mi se pare că riscă nimic. E o chestiune de instinct.
Dacă nu este la VAR... Dacă e Găman la VAR... E incompatibil. Atât timp cât ai fratele la Craiova, ce să cauți la VAR? Am cerut hârtie să nu ne mai arbitreze niciodată și să cerem control medical.
Nu mi se pare că e henț. Îi vine pe piept lui Garita. E pe piept. Este umăr. Ăla pune mâna, Garita pune și el mâna și se împing amândoi", a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club.
- Dinamo a marcat prin Pascual (36 și 78), în timp ce FCSB prin Miculescu (84). Eliminați au fost Cîrjan (90+1) și Duarte (31).
Video rezumat Dinamo - FCSB 2-1
Etichete: gigi becali , video dinamo - fcsb , andrei nicolescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Bogdan Peșchir (bogpr), trimis acum în judecată, după ce a susținut cu aproximativ un milion de...