Exclusiv Antrenorii l-au chemat la FCSB, dar Gigi Becali a spus un ”NU” categoric! ”Doar patronul și Iisus”
articol scris de Digi Sport20.09.2025, 12:32
FCSB traversează o perioadă neagră în campionat. Campioana a pierdut la Botoșani, scor 1-3, și a rămas cu o singură victorie în primele 10 etape din SuperLigă.
SuperLiga UCL: Slavia Praga- Barcelona, miercuri, 22:00, DGS 1
UCL: Marseille - Liverpool, miercuri, 22:00, DGS 2
Gruparea roș-albastră ocupă locul 11, cu 7 puncte, la egalitate cu CFR Cluj (două meciuri mai puțin disputate) și Hermannstadt (un joc mai puțin). Situația de la FCSB nu este deloc roz, iar Silviu Ioniță, psiholog al naționalei României, consideră că jucătorii ar avea nevoie de ajutor, cel puțin din punct de vedere psihologic.
- Citește și: Ilie Dumitrescu a izbucnit ÎN DIRECT și ”l-a taxat” după Botoșani - FCSB: ”Cum să dai tu sfaturi?”
Silviu Ioniță, contactat de antrenorii de la FCSB. Gigi Becali s-a opus categoric: ”Singurul psiholog care poate să fie la FCSB e domnul patron. Și Iisus”
Ioniță a dezvăluit că cei din staff-ul campioanei au vrut să apeleze la serviciile sale, însă Gigi Becali, ”singurul psiholog de la FCSB”, s-a opus ferm.
”Pentru mine, au fost îngrijorătoare declarațiile jucătorilor (n.r.- de după meciul cu Botoșani), mai ales a lui Bîrligea, care a spus că nu știe ce se întâmplă, jucătorii n-au nicio idee ce să facă, dar speră să câștige cumva meciurile următoare. Asta e o prostie, să consideri în continuare, că făcând aceleași lucruri, rezultatul se va schimba.
Aici e clar că departamentul tehnico-tactic ar fi trebuit să intervină de mult, să facă altceva. Nu (n.r.- FCSB are un psiholog în staff?)! Răspunsul e atât de rapid și atât de ferm, nu! Când au avut discuții legate de partea de psiholog, a doua zi a apărut în presă că singurul psiholog care poate să fie la FCSB e domnul patron. Și Iisus.
Antrenorii, nu dau nume, m-au contactat să lucrez cu ei și a doua zi s-a întâmplat asta. Și bineînțeles că n-am mai primit niciun telefon de atunci”, a declarat Silviu Ioniță, la emisiunea Digi Sport Matinal.
VIDEO Silviu Ioniță, despre situația de la FCSB
VIDEO Rezumat FC Botoșani - FCSB 3-1
Clasamentul SuperLigii
![]()
Etichete: gigi becali , antrenori fcsb , silviu ioniță , psiholog fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Mai mulți parlamentari democrați solicită cabinetului președintelui Donald Trump și Congresului să...