Oficial Așteptat la FCSB, Florinel Coman a mers în Slovacia
articol scris de Digi Sport16.07.2026, 20:02
Gigi Becali (68 de ani) vrea să-l transfere pe Florinel Coman la FCSB în această perioadă de mercato, dar doar din postura de jucător liber de contract.
SuperLiga UCL: Fenerbahce - Lyon, marți, 22:00, DGS 1
Cupa României: Reșița - Petrolul, marți, 17:30, DGS 1
Gigi Becali și-ar dori să-i aducă ”pa pachet” pe Florinel Coman și Denis Drăguș, ambii internaționali. Despre al doilea a spus deja că 90% semnează cu ”Roș-Albaștrii”, după încheierea acordului cu Trabzonspor.
Așteptat la FCSB, Florinel Coman a plecat cu Al-Gharafa în cantonament în Slovacia
Pe lângă FCSB, despre Florinel Coman au apărut informații în această vară că ar mai fi dorit de formații din Italia și Turcia, însă nu s-a concretizat nimic până în prezent.
Așteptat de Gigi Becali înapoi la ”Roș-Albaștri”, Florinel Coman a revenit în această perioadă la Al-Gharafa, iar clubul din Qatar a făcut acum anunțul oficial.
Chiar dacă nu e unul dintre preferații antrenorului Pedro Martins, Florinel Coman a fost inclus în lotul pentru cantonamentul echipei din această vară care se va desfășura în Slovacia.
Florinel Coman e din 2024 sub contract cu Al-Gharafa și mai are angajament cu qatarezii până în 2027. Internaționalul român încasează un salariu de două milioane de euro pe sezon.
Pentru transferul lui Florinel Coman de la FCSB, în vara lui 2024, Al-Gharafa a trebuit să plătească peste 5 milioane de euro, plus încă unul sub formă de penalități pentru că nu a trimis banii la timp în conturile clubului din România.
Cota de piață a lui Florinel Coman a scăzut la 3 milioane de euro
După plecarea de la FCSB, randamentul lui Florinel Coman nu a mai fost același, iar acest lucru s-a reflectat și în cota sa de piață.
De la șapte milioane de euro, cât valora când a plecat de la FCSB, Florinel Coman are acum o valoare de piață de trei milioane de euro, potrivit celor de la Transfermarkt.
Recent, Florinel Coman, care în continuare e o ”bestie” din punct de vedere fizic (FOTO mai jos), și-a vizitat foștii colegi de la FCSB.
Galerie Foto
- 26 de meciuri a jucat Florinel Coman în sezonul 2025/2026 la Al-Gharafa
- Trei goluri și o pasă decisivă a reușit Florinel Coman în meciurile jucate la Al-Gharafa în sezonul 2025/2026
Florinel Coman e căsătorit cu Ioana Timofeciuc: imagini de la marele eveniment! Împreună au o fetiță
Galerie Foto
Etichete: al gharafa , florinel coman , florinel coman fcsb , florinel coman al-gharafa
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un avion al companiei Cathay Pacific, cu sediul în Hong Kong, a fost interceptat de două avioane de...






















































