A semnat! Transfer făcut la două zile de la UTA - FCSB
articol scris de Digi Sport03.03.2026, 15:42
UTA Arad l-a adus pe jucătorul kosovar Patriot Sejdiu (25 de ani), care evoluează pe postul de mijlocaș lateral.
SuperLiga SuperLiga: Rapid - Universitatea Craiova, duminică, 20:00, DGS 1
SuperLiga: FC Argeș - Slobozia, duminică, 17:00, DGS 1
Mutarea vine la două zile de la ziua în care UTA a pierdut orice speranță de a ajunge în play-off, ca urmare a victoriei lui FC Argeș cu Dinamo, ”șoc” urmat la câteva ore de eșecul cu FCSB, 2-4.
Patriot Sejdiu, transfer la UTA Arad
UTA avea nevoie de încă o opțiune pentru ofensivă, după ce Valentin Costache a fost vândut la Noah, în Armenia, iar Luka Gojkovic, împrumutat în iarnă de la Rapid, a suferit o accidentare serioasă.
Alesul a fost Patriot Sejdiu, care a efectuat deja marți primul antrenament sub comanda lui Adrian Mihalcea, scrie Sport Arad. Kosovarul a semnat un contract valabil până în vara lui 2027.
Patriot Sejdiu a putut fi legitimat de UTA și după încheierea perioadei de mercato, pentru că a devenit jucător liber de contract în interiorul unei ferestre de transferuri. Kosovarul s-a despărțit de echipa suedeză Malmo la începutul lunii ianuarie.
De-a lungul carierei, Patriot Sejdiu a mai evoluat pentru Dalkurt, Osters, în Suedia, și Roda JC, în Olanda.
UTA, în play-out
UTA a sperat că va bifa o performanță istorică, dar va evolua tot în play-out, unde are drept obiectiv salvarea de la retrogradare. Despre o participare în cupele europene nu se poate vorbi, întrucât clubul este în concordat preventiv și nu poate obține licența.
Până la startul play-out-ului, UTA joacă pe terenul lui Metaloglobus în ultima etapă a sezonului regulat, meci programat sâmbătă, de la ora 14:30, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: transfer uta , patriot sejdiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Ministrul Finanțelor Alexandru Nazare a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier produs în...