Exclusiv Avocații lui Gigi Becali nu se lasă. Au solicitat la EUIPO înregistrarea mărcii FCSB Steaua
articol scris de Digi Sport17.11.2023, 15:28
Războiul legat de palmaresul Stelei, disputat de FCSB și de CSA, se derulează pe mai multe planuri. Avocații lui Gigi Becali au trecut la contraatac și vor să obțină dreptul ca FCSB să poată evolua sub numele de Steaua în competițiile europene.
Europa League: Hoffenheim - FCSB, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Rangers - Tottenham, joi, 22:00, DGS 2
”Trei mărci cu denumirea Steaua”
Adrian Căvescu, avocatul lui Gigi Becali pe această speță, a venit cu detalii și a explicat de ce FCSB a înaintat o astfel de cerere în luna iulie a acestui an. Ce se întâmplă, de fapt. În acest moment, la Oficiul Uniunii Europene pentru Proprietate Intelectuală (EUIPO) sunt înregistrate trei mărci cu denumirea Steaua.
”CSA a mai pierdut o dată o opoziție, atunci când s-a opus la înregistrarea mărcii europene Steaua Noua Generație pentru servicii identice de fotbal. De aceea, la nivel european sunt trei mărci cu denumirea Steaua, anterior înregistrate.
Una, a domnului Bota (n.r. - avocatul Pompiliu Bota), a doua a celor de la Steaua Noua Generație și a treia, aceasta a FCSB-ului”, a spus Adrian Căvescu pentru digisport.ro.
”Obligați să depună dovada folosirii mărcii”
Căvescu a mai precizat că FCSB a cerut probe de folosire ale mărcilor din partea oponenților și a explicat și cum se va face diferențierea.
”«Steaua 23» este referința noastră internă, a cabinetului (n.r. adică marca FCSB Steaua, depusă în 2023). Cu privire la notificarea de mai sus, la înregistrarea mărcii s-au primit două opoziții. Noi am cerut probe de folosire, de la oponenți, având în vedere că mărcile lor sunt mai vechi de 5 ani.
Ei vor fi obligați să depună dovada că au folosit mărcile lor în scop comercial în ultimii cinci ani”, a mai spus Căvescu pentru iamsport.ro.
Faptul că există mai multe mărci cu aceeași denumire, care coexistă, înseamnă că aceasta denumire are un grad redus de distinctivitate. Așa că rămâne de văzut cine va avea câștig de cauză până la final. Cert este că cei de la EUIPO le-au acordat celor de la CSA Steaua și celor de la Steaua Noua Generație termen până pe data de 4 martie 2024 pentru a face dovada faptului că au folosit marca în scopuri comerciale în ultimii cinci ani.
Gigi Becali crede că CSA va pierde marca ”Steaua”
Patronul FCSB-ului îi acuză pe cei de la CSA Steaua de ”înșelăciune” și a explicat ce îl face să creadă că nici CSA nu va mai putea folosi la fotbal marca ”Steaua București”.
”O să vedeți cât de curând că CSA nu o să mai aibă voie să folosească numele la fotbal. Ei au înregistrat cu rea credință. A descoperit avocatul un act și trebuie să îl ceară instanța. După ce îl validează instanța putem să facem revizuire.
Ei atunci au vrut să înregistreze marca, dar le-au respins-o pentru că li s-a zis că se creează confuzie cu noi, cu Steaua de atunci. Au făcut recurs și s-a anulat.
După au revenit, așa ceva nu s-a văzut la OSIM. Nu, e hotărâre! Atunci ei au venit și au spus că ei nu fac fotbal, fac alte sporturi. Talpan a semnat. Apoi vine tot Talpan și face fotbal, înșelăciune.
Cât de curând se va vedea și se va anula marca. Se va vedea că ei au făcut-o cu rea credință. Acum nici nu mai promovează pe merit sportiv, ai văzut? Nici în play-off nici nu intră, vai de capul lor. Așa face Domnul la mizerii”, a declarat Gigi Becali.
Etichete: gigi becali , palmares steaua , marca steaua , adrian cavescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a vorbit miercuri, la Digi24...