Video Cătălin Predoiu vrea ca noul stadion "Dinamo" să-i poarte numele lui Mircea Lucescu: "Am decis asta"
articol scris de Digi Sport09.04.2026, 12:36
Mircea Lucescu (80 de ani) a fost legat, de-a lungul carierei sale, de Dinamo.
SuperLiga SuperLiga: Oțelul Galați - UTA Arad, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: FC Argeș - CFR Cluj, vineri, 20:30, DGS 1
A fost mai întâi jucător la Dinamo (14 ani), apoi a antrenat echipa timp de 5 ani. Grație aportului său în cadrul clubului din Ștefan cel Mare, Mircea Lucescu ar putea da numele noului stadion.
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: "Am propus ca stadionul să se numească Dinamo - Mircea Lucescu"
Trupul neînsuflețit al lui Mircea Lucescu a fost vizitat de persoane importante din România și nu numai. Joi, 9 aprilie, în jurul prânzului, minstrul Cătălin Predoiu a venit și el la Arena Națională.
Printre altele, Cătălin Predoiu a declarat că a inițiat o procedură prin care noul stadion al lui Dinamo să-i poarte numele lui Mircea Lucescu.
"Exprimăm respectul pentru omul, profesionistul desăvârșit și patriotul Mircea Lucescu. Regretăm profund plecarea prematură a dumnealui din această lume. Marele Mircea Lucescu a revoluționat fotbalul românesc și meseria de antrenor.
A devenit o valoare națională, recunoscută în toată lumea. Din respect pentru aceste lucruri minunate pe care marele Mircea Lucescu le-a adus în fotbalul românesc, în țara noastră, dar și în fotbalul mondial, am decis inițierea procedurilor legale pentru a denumi viitorul stadion al lui Dinamo ca Stadionul Dinamo - Mircea Lucescu". a spus Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne.
Inclusiv Corvinul Hunedoara, un alt club unde Mircea Lucescu a scris istorie, intenționează ca noul stadion să-i poarte numele legendarului antrenor.
Declarațiile lui Cătălin Predoiu
- Noul stadion din "Ștefan cel Mare", care ar putea fi gata în anul 2028, ar urma să coste aproximativ 117 milioane de euro
Noul stadion Dinamo va avea:
- propria parcare pentru publicul VIP, cu până la 200 locuri
- spații încăpătoare pentru echipe, cu patru vestiare, două săli de încălzire, spații pentru staff-ul tehnic, oficiali și organizatori
- o boxă generoasă pentru presă
- spații pentru publicul VIP, incluzând 12 loje, spațiu de ospitalitate de minimum 400 mp, separeuri și restaurant
- spații pentru spectatorii cu dizabilități
- tribunele vor fi integral acoperite, iar locurile vor avea o bună vizibilitate către teren
Galerie Foto
Cristi Borcea: "Odată cu noul stadion, o să vin și eu în cupele europene alături de Dinamo"
Lucrările de demolare ale vechii arene au început pe 19 ianuarie și au evoluat într-un ritm bun până în momentul de față.
Cristi Borcea a urmărit procesul de demolare și a recunoscut că s-a emoționat când a văzut vechea construcție la pâmânt. Totuși, fostul acționar al alb-roșilor consideră că noul stadion va deschide noi orizonturi pentru trupa lui Zeljko Kopic.
"Odată cu noul stadion, o să vin și eu în cupele europene alături de Dinamo (n.r. la meciuri). Normal că m-au încărcat niște emoții mari când am făcut demolarea. Acolo au fost cele mai importante rezultate după anii 90. Am fost și eu legat de ele, în conducerea clubului. Campionate, meciuri în cupele europene. Au fost satisfacții mari.
Sunt firme serioase care sunt implicate acolo. În momentul în care se va face și stadionul, totul va trece la un alt nivel. Înainte de asta, să nu uităm, trebuie și acea asociere cu CS Dinamo.
Să nu mai fie mai multe Dinamo, ci un singur club. Ionuț Lupescu să fie președintele Consiliului de Administrație, iar Andrei Nicolescu să conducă clubul. Vor face o echipă extraordinară", a spus Cristi Borcea, pentru digisport.ro.
Etichete: mircea lucescu , stadion dinamo , superliga , deces lucescu , catalin predoiu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Secretarul Consiliului de Securitate al Rusiei, Serghei Șoigu, a avertizat joi Finlanda, Estonia...















