Exclusiv Câți bani plătește FCSB pentru al doilea transfer al iernii
articol scris de Digi Sport13.01.2026, 18:42
FCSB îl transferă pe Ofri Arad (27 de ani), mijlocaș defensiv israelian care și-a reziliat de curând contractul cu Kairat Almaty.
SuperLiga SuperLiga: Dinamo - Unirea Slobozia, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Hermannstadt - CFR Cluj, luni, 17:00, DGS 1
Deși e adus din postura de jucător liber de contract, Ofri Arad o costă pe FCSB o sumă importantă.
FCSB plătește 400.000 de euro pentru Ofri Arad
Inițial, Gigi Becali nu a vrut să spună cât îi dă drept bonus la semnătură lui Ofri Arad, dar a confirmat când Gabi Torje, aflat în studioul Digi Sport, a pronunțat suma de 400.000 de euro.
”Nu vreau să spun acum. Când e semnat contractul, atunci spun. Până nu e semnat contractul, nu dau detalii de sume. I-am dat primă de instalare, normal că i-am dat.
E cam puțin ce spui dumneata (n.r. 100-150 de mii de euro primă de instalare). Puteți să vă dați cu părerea și eu vă spun după aia exact.
Vezi, perfect a ghicit (n.r. după ce Torje a spus 400.000). A ghicit, dacă a ghicit omul, ce să mai zic? Poate sunt băiat deștept și scad din salariu. Gândește-te că la salariu mai plătești și taxele. El este comunitar. El are și pașaport german”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club.
FCSB l-a mai transferat în această iarnă pe fundașul central Andre Duarte.
Ofri Arad i-a dat gol lui Inter în acest sezon de UEFA Champions League
În acest sezon, Ofri Arad a jucat 10 meciuri pentru Kairat Almaty în UEFA Champions League, șase în preliminarii și patru în faza ligii. A marcat un gol, în meciul cu Interul lui Cristi Chivu, pierdut de Kairat, 1-2.
În campionat, Ofri Arad a jucat 23 de meciuri în sezonul deja încheiat din Kazahstan. La 27 de an, Ofri Arad are 10 meciuri bifate pentru echipa națională a Israelului.
Pe lângă Kairat Almaty, unde a jucat în ultimii doi ani, Ofri Arad a mai evoluat în carieră pentru Maccabi Haifa și Ramat Gan, în țara natală.
Etichete: gigi becali , ofri arad
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un american mutat la noi s-a îndrăgostit de țara noastră, pe care o promovează intens pe rețelele...