Video Ce se întâmplă cu Alibec, după ce Lucescu nu l-a convocat la națională
articol scris de Digi Sport09.09.2025, 07:48
Denis Alibec (34 de ani), atacantul celor de la FCSB, nu a fost convocat de Mircea Lucescu (80 de ani) pentru cele două partide, amicalul contra reprezentativei din Canada, scor 0-3, cât și pentru meciul oficial cu Cipru, programat marți, 9 septembrie, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026.
SuperLiga SuperLiga: Rapid - Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Csikszereda - Sepsi, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Despre situația atacantului adus cu mare tam-tam la campioana României a vorbit și Elias Charalambous (44 de ani).
Elias Charalambous, detalii despre Alibec după ce atacantul nu a fost convocat la națională. ”I-a prins bine pauza”
Antrenorul cipriot, aflat în țara natală înaintea partidei de marți, a spus că această pauză l-a ajutat foarte mult pe Alibec și a explicat și de ce.
”Nu era la 100% din cauza accidentării, dar această pauză i-a oferit oportunitatea de a se antrena din greu, pentru a intra în cea mai bună formă.
I-a prins bine, a putut să lucreze pentru a fi la 100% din capacitate”, a spus Charalambous.
Dacă Alibec nu a intrat în planurile lui ”Il Luce, în schimb Daniel Bîrligea (25 de ani), care era convocat, nu a mai putut onora prezența după ce s-a accidentat în CFR Cluj - FCSB 2-2,
Bîrligea a suferit o ruptură, astfel că a fost trimis la vraciul Marijana Kovacevic.
”Este mult mai bine. Trebuie să vedem cum se va simți în următoarele zile, pentru a ne da seama dacă va fi pregătit pentru următorul joc.
Dar este mult, mult mai bine”, a mai spus Charalambous.
Elias Charalambous, mesaj pentru Mircea Lucescu: ”Echipa Ciprului are calitate. Vor veni și rezultatele”
Elias Charalambous (44 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a văzut prestația României, dar și pe cea a Ciprului, din deplasare, care a pierdut cu Austria, scor 1-0, și l-a avertizat pe Lucescu.
”Cu siguranță va fi mult mai dificil decât meciul de anul trecut.
Naționala Ciprului are un selecționer nou. Au schimbat stilul de joc, filosofia. Contra Austriei au făcut un joc foarte bun și mă aștept ca România să aibă un meci foarte, foarte dificil. Am văzut meciul cu Austria, au avut ocazii mari să înscrie.
Nu știu dacă penalty-ul de la golul primit a fost acordat corect, cred că a fost o decizie dură pentru Cipru.
Dar, la modul general, echipa Ciprului are calitate. Avem jucători buni și cred că vor veni și rezultatele”, a spus Charalambous, într-un interviu acordat pentru jurnaliștii români prezenți în Cipru.
VIDEO cu Elias Charalambous, înainte de Cipru - România
Etichete: mircea lucescu , denis alibec , elias charalambous , alibec fcsb , daniel birligea , charalambous fcsb , birligea fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cetățenii ruși ar trebui să fie relocați din marile orașe cu peste un milion de locuitori în sate...