Exclusiv Ce trebuia să fluiere arbitrul Barbu dacă Ongenda ajungea primul la minge, și nu Grameni, la penalty-ul ratat de Mailat
articol scris de Vlad Nicorescu28.07.2026, 09:53
FC Botoșani a remizat cu Rapid, scor 1-1, în etapa a doua a SuperLigii. Sebastian Mailat (25 de ani) a egalat în minutul 90 dintr-o lovitură de la 11 metri.
SuperLiga SuperLiga: Dinamo - FCSB, sâmbătă, 20:30, DGS 1
SuperLiga: UTA - Csikszereda, sâmbătă, 17:30, DGS 1
Penalty-ul a fost acordat cu ajutorul VAR după ce Alex Pașcanu l-a tras pe Dumiter, iar fundașul Rapidului a fost eliminat.
Deși Marian Aioani a apărat prima execuție a lui Sebastian Mailat, lovitura de la 11 metri s-a repetat deoarece Constantin Grameni intrase în careu înainte de șut și a respins mingea în corner. De asemenea, și Ongenda se afla în careul de 16 metri în momentul șutului.
Conform regulamentului, dacă Ongenda ajungea la balon primul și ar fi înscris, s-ar fi dictat lovitură liberă pentru Rapid
Regulamentul a fost încălcat atât de Grameni, cât și de Ongenda pentru că amândoi intraseră în careu la penaltyul executat și ratat de Mailat, deci nu au respectat distanța de 9,15 metri de minge
Faptul că rapidistul Grameni a respins balonul i-a făcut pe cei din camera VAR să-i ceară ”centralului” Barbu să decidă repetarea executării penalty-ului.
Dar dacă Ongenda era cel care ajungea primul la balon și ar fi înscris, atunci, conform regulamentului, arbitrul trebuia să dicteze lovitură liberă pentru Rapid.
La repetare, Sebastian Mailat a șutat puternic, sus, în colțul din dreapta lui Marian Aioani și a marcat golul egalizator. A fost reușita care a stabilit scorul final.
Video cu penalty-ul apărat de Marian Aioani, în urma căruia Grameni a trimis mingea în corner
Daniel Pancu consideră că nici nu trebuia să se dicteze lovitură de la 11 metri
La finalul partidei, Daniel Pancu a fost prezent la flash-interviu și a spus că, în opinia sa, nu trebuia să se dicteze penalty la faza în care Alexandru Pașcanu s-a luptat pentru balon cu Dumiter.
”E o respingere din centru a lui Sălceanu, care nu trebuie să existe, trebuia să scoată mingea în lateral. Când îți prezinți adversarul și știi că Markovic are fenta asta, de pe stângul pe dreptul, trebuie să stai pe picioare.
La Pașcanu e o ținere reciprocă, nu cred că se impunea penalty, nu cred că mai ajungea jucătorul de la Botoșani. Se ratează, apoi se repetă, nu știu... Nu am văzut nicio fază, spun doar ce am văzut de pe margine.
Sunt în faza în care îmi cunosc jucătorii, va mai dura. Sper ca toți să înțeleagă sistemul rotațional, pentru că e important pentru a obține ceva la finalul campionatului.
Trebuie să-și facă simțită prezența când intră. Sunt lucruri de îmbunătățit, nu pot să spun că sunt supărat, e un rezultat echitabil până la urmă”, a firmat Pancu.
Video cu reacțiile de la finalul meciului Botoșani Rapid 1-1
Video rezumat FC Botoșani - Rapid 1-1
Clasamentul SuperLigii
Etichete: penalty , mailat , ongenda , grameni , video fc botosani rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
La 29 de ani, italianca Virginia Benzi, cunoscută online drept Quantum Girl, și-a asumat misiunea...