”Cel mai bun atacant”, prezent la antrenamentele Rapidului! Decizia luată de fotbalistul de 5.000.000 €
articol scris de Digi Sport13.06.2025, 12:33
Jucătorii Rapidului, sub comanda lui Costel Gâlcă, au început pregătirile pentru sezonul 2025/2026.

Europa League: CFR Cluj - Paksi, joi, 20:30, DGS 1
SuperLiga: Hermannstadt - Metaloglobus, vineri, 19:00, DGS 1
Acolo a fost surprins, în vizită, și Albion Rrahmani, vârful din Giulești care le-a adus lui Dan Șucu și Victor Angelescu cinci milioane de euro în conturi, în urma transferului din vara trecută la Sparta Praga.
Albion Rrahmani, surprins la antrenamentul Rapidului!
”Vizită surpriză la antrenamentul din această seară al băieților”, a scris Rapid pe rețelele sociale.

În comentarii, fanii giuleștenilor nu au ezitat să-și arate aprecierea față de cel care a marcat de 18 ori și a oferit șase pase decisive în cele 29 de meciuri jucate în tricoul alb-vișiniu.
”Cel mai bun atacant”, ”Hai înapoi Rrahmani”, ”Să vină înapoi la Rapid”, ”Atacant mai bun decât ăsta nu găsim prea curând”, ”Nr. 23 pe șosete, îi e dor de momentele cu Rapid”, ”Poate vine înapoi”, au fost câteva dintre comentarii.

Chiar existau șanse ca vârful kosovar să ajungă înapoi în România, sub formă de împrumut, însă antrenorul sub comanda căruia își pierduse locul de titular la Sparta Praga, Lars Friis, a fost dat afară.
Astfel, Albion Rrahmani a exclus revenirea în Giulești. Atacantul de 24 de ani speră la un sezon mai bun decât precedentul, în care a jucat chiar și în UEFA Champions League. 10 goluri și două assisturi în 34 de partide (1626 minute) sunt cifrele acestuia de la gruparea din Cehia.
- 5 milioane de euro este cota de piață a lui Albion Rrahmani, potrivit transfermarkt.
VIDEO rezumat Rapid - FCSB 4-0, meci în care Rrahmani a înscris în două rânduri
Etichete: rapid , sparta praga , albion rrahmani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Weekendul trecut, The New York Times a publicat un reportaj despre partea din regiunea rusă Kursk...