Exclusiv CFR a plecat fără 6 jucători de bază la Constanţa pentru "finala" cu Viitorul
11.05.2017, 19:43CFR Cluj este una dintre echipele care arbitrează acest final de campionat. Feroviarii au făcut deplasarea joi, cu avionul, la Ovidiu, cu două zile înainte, dar din lotul grupării din Gruia lipsesc 6 jucători de bază pentru "finala" cu Viitorul.
SuperLiga: FC Botoșani - Rapid, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: FCSB - FC Buzău, duminică, 21:00, DGS 1
Astfel, Bud, Camora, Gomelt, Mincă, Juan Carlos şi Tiago Lopes, ultimul suspendat, nu vor fi prezenţi la cel mai important meci al campionatului, care îi poate aduce lui Gică Hagi titlul de campion.
Omrani însă se află pe lista celor care pot prinde echipa lui Vasile Miriuţă, dar sunt semne de întrebare legate de titularizarea atacantului. Acesta nu s-a antrenat marţi, dar a făcut-o azi şi se speră ca acesta va fi apt pentru duelul cu Viitorul.
În ciuda informațiilor apărute cu privire la accidentarea lui Omrani, președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, susținea miercuri că francezul va juca în meciul cu Viitorul.
Jocurile Viitorul - CFR (Digi Sport 1), FCSB - CS U Craiova (Digi Sport 3) şi Dinamo - Astra (Digi Sport 4) se vor disputa sâmbătă, de la ora 20:00 şi rămâne de văzut care dintre gazde va câştiga titlul. Dacă ar învinge toate 3, Viitorul iese campioană. AICI ai toate calculele lagate de meciurile ultimei runde din play-off.
În ultima perioadă s-au înmulţit discuţiile legate de posibilitatea ca meciurile Viitorul - Astra, scor 3-2 (VIDEO), CFR - Dinamo 0-3 (VIDEO), şi CS U Craiova - Viitorul 0-1 (VIDEO), lucrurile să nu fi stat tocmai corect, iar Miriuţă a ţinut să le transmită fotbaliştilor săi că "nu mergem la Ovidiu să ne facem de râs. Ci să jucăm cât de bine putem şi să obţinem un rezultat bun. Cine nu se simte în stare să joace mai bine stă acasă. Îmi spune şi rămâne la Cluj. Nu vreau să ne facem de râs", le-a spus Miriuţă fotbaliştilor la antrenamentul de miercuri.
Etichete: hagi , cfr , viitorul , omrani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Judecătorii Curții Constituționale au respins, sâmbătă, candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile...