Video CFR Cluj - FCSB | Decizia lui Mihai Teja din ziua marelui meci. Ce au făcut roș-albaștrii
14.04.2019, 17:32CFR Cluj - FCSB | FCSB trebuie să învingă în Gruia pentru a mai păstra șanse la campionat, astfel că Mihai Teja (40 ani) a decis să-și țină jucătorii în priză până la ora de start a partidei. Tehnicianul a programat, duminică dimineață, o ședință de pregătire care a avut loc chiar la Cluj, după cum se poate observa din filmulețul postat pe site-ul oficial al clubului.
SuperLiga: Hermannstadt - Petrolul, joi, 19:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - CFR, joi, 21:45, DGS 1
Delegația roș-albaștrilor a ajuns sâmbătă, pe seară, în orașul ardelean, cu avionul, după care a urmat cazarea, cina și program de voie în cadrul hotelului. Marea absență a roș-albaștrilor, pentru acest meci, este cea a lui Mihai Pintilii (34 de ani), care nu a putut fi recuperat după leziunea fibrilară pe care a suferit-o la meciul cu Sepsi, scor 2-0, din runda precedentă.
În schimb, la Cluj, au făcut deplasarea Adrian Stoian (28 de ani) și Florentin Matei (25 de ani), care au șanse de a fi incluși chiar și pe foaia de joc și utilizați în funcție de modul în care se vor derula ostilitățile.
”Nu cred că este un meci decisiv. Mai sunt cinci meciuri, toate jocurile din play-off sunt grele. Nu este nimic jucat. Primul meci este cel mai important, după care vom vedea ce se întâmpla.
Ne dorim foarte mult să câștigăm. Nu știu dacă e un meci decisiv, mai sunt cinci meciuri, mai sunt 15 puncte în joc. O să mergem acolo la victorie, nici nu ne gândim să nu câștigăm”, a declarat Mihai Teja, la conferința de presă premergătoare meciului cu CFR.
CFR Cluj - FCSB, din etapa a 5-a a Ligii 1, ultima a turului din play-off, capitală în lupta pentru titlu, programată duminică, 14 aprilie, de la ora 21:00, în Gruia, va fi ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi transmis și în aplicația LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și m.digisport.ro.
Mihai Teja, cuvinte de laudă la adresa lui Dan Petrescu
Tehnicianul roș-albaștrilor își laudă rivalul înaintea meciului direct și încearcă să ia din presiunea care apasă pe jucătorii săi. Teja știe cum pregătește Petrescu meciurile, dar este convins că jucătorii sunt cei care vor decide rezultatul partidei.
”Dan Petrescu este unul dintre cei mai buni antrenori din România, a demonstrat asta, atât în țară, cât și în străinătate. Pe teren există jucătorii. Ei intră pe teren, nu intră Dan Petrescu.
Știu că pregătește foarte bine meciurile tari. Sunt sigur că vor juca la victorie, nu cred că intră cineva pe teren să facă egal. Ce echipă nu-și dorește să câștige, când intri pe teren trebuie să castigi”, susține Teja.
CFR - FCSB | Echipele probabile
CFR: Arlauskis - Manea, Vinicius, Boli, Camora - Djokovic, Bordeianu, Deac - Omrani, Bud, Păun
Antrenor: Dan Petrescu
FCSB : Bălgrădean - Benzar, Planic, Cristea, Morais - Filip, Nedelcu - Man, Tănase, Coman - Gnohere
Antrenor: Mihai Teja
CFR - FCSB | 6 dintre cele mai recente 7 dispute între cele două echipe s-au încheiat la egalitate
22 decembrie 2018
FCSB - CFR Cluj 0-2
Au marcat: Deac 28, Ioniță 90+6-penalty
16 septembrie 2018
CFR Cluj - FCSB 1-1
Au marcat: Țucudean 48 / Coman 24
29 aprilie 2018
FCSB - CFR Cluj 1-1
Au marcat: Planic 90+1 / Djokovic 76
18 martie 2018
CFR Cluj - FCSB 1-1
Au marcat: Culio 38-penalty / Gnohere 90+1
10 februarie 2018
FCSB - CFR Cluj 1-1
Au marcat: Budescu 75-penalty / Vinicius 33
21 septembrie 2017
CFR Cluj - FCSB 1-1
Au marcat: Urko Vera 45 / Budescu 63
17 aprilie 2017
CFR Cluj - FCSB 0-0
Etichete: mihai teja , fcsb antrenament , cfr cluj - fcsb 1-1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Alejandra Marisa Rodríguez, avocată și jurnalistă în vârstă de 60 de ani, din Buenos Aires, a...