Charalambous, înainte de meciul cu Qarabag: "Va fi un meci foarte greu. Va trebui să suferim"
articol scris de Digi Sport23.01.2025, 18:49
FCSB va disputa un meci extrem de important cu Qarabag, în etapa 7 din faza grupei mari a UEFA Europa League.

Europa League: FC Porto - AS Roma, joi, 22:00, DGS 2
Europa League: PAOK - FCSB, joi, 22:00, DGS 1
- Qarabag FK - FCSB, din faza grupei Europa League, se va juca joi, 23 ianuarie 2025, de la 19:45, în direct la Digi Sport 1. Partida se va putea viziona și în format Live Video&Text, pe digisport.ro, precum și în aplicația Digi Sport, exclusiv pentru abonații Digi România.
Elias Charalmbous, înainte de meciul dintre FCSB și Qarabag: "Obiectivul este să câștigăm meciul, iar dacă reușim, va fi cel mai bun lucru pe care îl putem face."
"Va fi un meci foarte dificil împotriva celor de la Qarabag. Nu au punctele pe care le-ar merita în Europa League, dar trebuie să fim concentrați și într-o formă bună. Am încredere și simt că băieții sunt pregătiți.
Terenul arată bine, este rapid, așa cum v-am spus și ieri, va fi un meci foarte greu. Va trebui să suferim.
Este adevărat, sunt o echipă ofensivă, chiar și în Europa League, împotriva lui Ajax și în meciurile pe care le-am urmărit, au jucat foarte ofensiv. Chiar și în campionat joacă la fel, unde domină clasamentul.
Nu ne așteptăm ca un singur jucător să facă diferența. Suntem o echipă, un colectiv puternic, iar dacă băieții lucrează împreună, ați văzut că ne descurcăm excelent. Și cred că la fel se va întâmpla și în această seară.

Obiectivul este să câștigăm meciul, iar dacă reușim, va fi cel mai bun lucru pe care îl putem face.", a spus Elias Charalambous.
Echipa de start a FCSB-ului
Târnovanu - Crețu, Ngezana, Dawa, Radunovic - Alhassan, Șut - Miculescu, Tănase, Stefănescu - Bîrligea
Rezerve: Udrea - Mihai Popescu, Edjouma, Daniel Popa, Mihai Toma, Băluță, Pantea, Musi
Antrenor: Elias Charalambous
Programul complet pentru FCSB în Europa League. Toate meciurile, în direct la Digi Sport
- 26 septembrie - FCSB - FC RFS 4-1
- 3 octombrie - PAOK FC - FCSB 0-1
- 24 octombrie - Rangers FC - FCSB 4-0
- 7 noiembrie - FCSB - FC Midtjylland 2-0
- 28 noiembrie - FCSB - Olympiacos FC 0-0
- 12 decembrie - TSG Hoffenheim - FCSB - 0-0
- 23 ianuarie - Qarabag FK - FCSB - 19:45
- 30 ianuarie - FCSB - Manchester United - 22:00
Clasamentul din faza ligii Europa League

Etichete: elias charalambous , fcsb qarabag
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Convorbirea telefonică dintre preşedinţii rus, Vladimir Putin, şi american, Donald Trump, a arătat...

