Chemat la interviu după Sepsi - Oțelul 0-3, Laszlo Dioszegi a refuzat și a invocat stări de rău
articol scris de Digi Sport25.04.2025, 23:54
Sepsi, echipa lui Dorinel Munteanu (56 de ani), a fost umilită de Oțelul, scor 0-3, în etapa a șasea a play-out-ului SuperLigii.

SuperLiga: Oțelul - Farul, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - ”U” Cluj, vineri, 21:00, DGS 1
- Golurile celor de la Oțelul au fost marcate de Teles (11) și Tănasă (33 și 80).
Laszlo Dioszegi nu a venit la flash-interviu pentru că i s-a făcut rău
Laszlo Dioszegi, patronul echipei, a fost în vestiarul covăsvenilor înaintea partidei și chiar în galerie pentru a discuta cu suporterii. Mai mult, acesta le-a promis prime speciale jucătorilor lui Dorinel Munteanu.
La finalul partidei, Dioszegi a fost chemat la flash-interviu pentru a discuta cu jurnaliștii, dar patronul celor de la Sepsi a acuzat stări de rău, lucru confirmat atât de Dorinel Munteanu, cât și de Cosmin Matei.
În urma acestui rezultat, Sepsi va rămâne în această rundă pe loc de baraj, 14, cu 22 de puncte, lucru care este departe de obiectivele fixate la începutul acestui sezon: play-off-ul și participarea într-o cupă europeană.
VIDEO Rezumat Sepsi - Oțelul 0-3
Cosmin Matei, după 0-3 cu Oțelul: "Domnul Dioszegi ne-a motivat și cu speech și cu bani. Nu înțeleg ce se petrece"

"Ce pot să spun. E greu după un asemenea meci. Nu știu ce să zic, e greu, nu am vreo explicație, e dificil. Ceva nu merge la noi, nu reușim să câștigăm. Am fost motivați, am alergat ca disperații, ne-am antrenat, dar nu știu, ceva nu e cu noi. Sunt supărat pe situație, pe tot.
Nu găsesc explicație, e greu. Dânsul a venit și ieri, ne-a motivat și cu speech (n.r. discurs) și cu bani. Am fost motivați toate săptămânile, nu sunt conflicte în vestiar, nu a fost unul să sară coardă. Nu e de atitudine, ar trebui filmat să vedeți. Eu cred că încrederea este. Cred că avem o echipă bună și ne vom salva. Luăm foarte multe goluri.
Am mai trecut printr-o astfel de situație, ținând cont de condițiile de aici, toată lumea ne-a dat ce a fost nevoie, nu am o explicație pentru ultimele rezultate.", a declarat Cosmin Matei, la finalul partidei cu Oțelul Galați.
Clasamentul din play-out-ul SuperLigii

Etichete: laszlo dioszegi , video sepsi otelul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Nicușor Dan prezintă scuze Franței, pentru declarațiile contracandidatului său la alegerile...