Costel Gâlcă i-a răspuns lui Victor Angelescu: ”Dacă vrei să fii profesionist, trebuie luate măsuri. Nu s-au luat”
articol scris de Digi Sport14.05.2026, 13:37
Costel Gâlcă (54 de ani) a participat joi, 14 mai, la conferință de presă premergătoare meciului cu FC Argeș de vineri, din etapa a 9-a din play-off-ul SuperLigii.
SuperLiga Media: Digi Sport Special, miercuri, 18:00, DGS 1
Media: Liga Digi Sport, miercuri, 16:00, DGS 1
Printre altele, Gâlcă a fost întrebat despre declarațiile făcute de Victor Angelescu, președintele și acționarul minoritar de la Rapid, la adresa sa. Angelescu a spus direct: ”Sunt dezamăgit de toată lumea. Sunt dezamăgit şi de Costel Gâlcă şi de staff. Sunt dezamăgit şi de jucători. Sunt dezamăgit de toţi”.
- Meciul FC Argeș - Rapid e programat vineri, 15 mai, de la ora 20:30, în direct la Digi Sport 1, dar va putea fi urmărit și pe site-ul digisport.ro și în aplicația Digi Sport, de către abonații Digi România.
Costel Gâlcă i-a răspuns lui Victor Angelescu: ”Eu sunt dezamăgit de tot ce s-a întâmplat, am spus lucruri, dar în ședințe”
Rapid, care are ca obiectiv calificarea în cupele europene, se află pe locul al 5-lea al ierarhiei, cu 32 de puncte, la 5 lungimi în spatele poziției a 4-a (care ar urma să dea echipa care să joace în barajul pentru Conference League), ocupată de Dinamo.
Ulterior, Victor Angelescu a avut o reacție acidă, iar acum Costel Gâlcă a fost întrebat dacă și el este dezamăgit de acționarul minoritar al clubului din Giulești.
”Eu sunt dezamăgit de tot ce s-a întâmplat, am spus lucruri, nu la conferinţa de presă, dar le-am spus în şedinţe. Le ştiau destul de clar, trebuia să luăm nişte decizii şi în funcţie de asta, să poţi să gestionezi mai bine situaţia. Nu s-au luat.
Nu e vorba de jucători, e vorba de ce s-a făcut până acum. Dacă vrei să fii profesionist, vrei să te baţi la campionat sau cupe europene, trebuie să iei măsuri, indiferent că e la început, pe parcurs sau la sfârşit. Trebuie. Şi nu s-au luat.
La fiecare meci îmi doresc atitudine, să câştigăm meciul. Nu este uşor, mulţi jucători care puteau să fie titulari, nu sunt, atunci e greu, am avut multe accidentări.
(n.r. De ce această situaţie, cu multe accidentări) Vin dinainte. Clubul ştie foarte bine, le-am spus de multe ori, şi anul trecut. Dacă s-a luat decizia de a continua aşa, e foarte greu, acum se vede rezultatul”, a spus Costel Gâlcă.
Declarațiile complete făcute de Victor Angelescu
”S-a ştiut de la început că obiectivul a fost cupele europene. Eu doream să ne batem la titlu, pentru că suntem Rapid. Eram pe locul 1 după prima etapă de play-off, cum să nu ne gândim la titlu? Nu a fost o greşeală să spunem asta. Din punctul de vedere al accidentărilor am stat foarte slab.
O să facem o retrospectivă tot sezonul. E clar că a fost o problemă. La un moment dat, cred că am avut doar patru jucători care nu s-au accidentat niciodată. Din 30 de jucători să ai doar patru fără probleme medicale într-un sezon…
Rezultatul nu este unul satisfăcător, să ai o jumătate de echipă indisponibilă. Mereu am avut 5-6 jucători indisponibili. Sunt dezamăgit de toată lumea. Sunt dezamăgit şi de Costel Gâlcă şi de staff. Sunt dezamăgit şi de jucători. Sunt dezamăgit de toţi. Mai avem doar şanse matematice, dar trebuie să şi jucăm ceva ca să putem să câştigăm.
Suportăm cu greu. După atâtea înfrângeri, ce stare de spirit poţi să ai? Nu poţi fii bine. Nu ştiu dacă e de la jucători. Noi am aduşi jucători în iarnă. Se spunea că am făcut una dintre cele mai bune campanii. I-am adus pe Moruţan, pe Paraschiv. Jocul nu e ceea ce trebuie, în primul rând.
Nu jucăm decât după ce luăm gol. După atâtea înfrângeri ce putem să spunem? Avem mulţi accidentaţi, dar asta e o chestie internă. Să ai 11 jucători indisponibili nu e o chestie normală”, a declarat Angelescu la fanatik.ro.
Rapid, la 5 puncte de locul 4 care duce în cupele europene
La fel ca în sezoanele trecute, Rapid a capitulat în play-off și nu a reușit să obțină decât o singură victorie, cu Dinamo, în prima rundă.
Trupa lui Gâlcă are o singură victorie în 8 meciuri, un egal și 6 înfrângeri. Ultimele 4 partide sunt toate eșecuri. Astfel, Rapid s-a îndepărtat de locul 4 și riscă să rateze și în acest sezon obiectivul de a juca în cupele europene.
Clasamentul din play-off, din SuperLiga
VIDEO Rezumatul meciului U Cluj - Rapid 1-0
Etichete: costel galca , victor angelescu , video u cluj rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Aproximativ 67% dintre ucraineni se așteaptă ca președintele Volodimir Zelenski să fie înlocuit...