Video ”Cu cine crezi că vorbești?” Istvan Kovacs a răbufnit în timpul meciului CFR Cluj - Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport08.05.2026, 22:16
Partida din Gruia, de vineri seara, dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, a fost una destul de liniștită, fără ocazii mari, cel puțin în primele 45 de minute.
SuperLiga Fotbal: Armenia - Moldova, marți, 18:55, DGS 4
Fotbal: Ungaria - Kazahstan, marți, 20:00, DGS 1
Miza întâlnirii este una uriașă, cu conotații directe la titlul de campioană, astfel că CCA l-a desemnat la centru pe Istvan Kovacs (41 de ani), cel mai bine cotat arbitru român al momentului.
Istvan Kovacs a răbufnit la adresa lui Cordea, în timpul meciului CFR Cluj - Universitatea Craiova: ”Cu cine crezi că vorbești?”
”Centralul” din Carei, stabilit de câțiva ani la Cluj, nu și-a schimbat stilul cu care s-a consacrat în SuperLiga și nu a stat la discuții cu niciun jucător.
Așa s-a întâmplat și la faza din minutul 7, atunci când a fluierat un fault în atac pentru olteni, după un duel între Cordea și David Matei.
Extrema celor de la CFR Cluj a protestat și a susținut că nu l-a faultat pe Matei, dar Kovacs nu a stat la discuții.
”Cu cine crezi că vorbești?”, i-ar fi replicat Kovacs lui Cordea, conform fanatik.ro.
Pe transmisiunea în direct a partidei, care a fost la Digi Sport 1, nu a fost surprins și momentul în care arbitrul i-a dat replica jucătorului de la CFR.
VIDEO cu clinciul dintre Cordea și Kovacs, în CFR Cluj - Universitatea Craiova
Marian Copilu, revenire în forță la CFR Cluj
Pe de altă parte, la CFR Cluj s-a produs o mutare importantă înaintea meciului cu Universitatea Craiova. Marian Copilu se pare că a revenit în Gruia, la aproape cinci ani de la plecarea cu scandal.
Marian Copilu este noul director executiv al clubului ardelean. În primul mandat, a ocupat funcția de președinte, deținută acum de Iuliu Mureșan.
Marian Copilu a semnat contractul cu CFR Cluj și câteva zile mai târziu a avut prima apariție în noua funcție. Oficialul clubului este prezent în lojă la partida cu Universitatea Craiova.
Odată cu Marian Copilu, la CFR Cluj a revenit și Ioan Ivașcu, pe postul de jurist.
O altă noutate este Ricardo Cadu, noul director sportiv al clubului ardelean. Alături de Iuliu Mureșan, portughezul, fost căpitan al lui CFR Cluj în perioada în care era jucător, a fost prezent pe gazon înaintea partidei cu Universitatea Craiova, pentru a-i acorda un tricou lui Felice Piccolo, fost jucător al ardelenilor, care a dat lovitura de start simbolică.
Marian Copilu a plecat cu scandal de la CFR Cluj. Au urmat declarații dure
Marian Copilu a mai lucrat la CFR Cluj până în vara lui 2021. A plecat după eliminarea din preliminariile Europa League, cauzată de un eșec cu Steaua Roșie Belgrad, meci la finalul căruia în birouri a existat un scandal uriaș, cu altercații fizice.
Ulterior despărțirii lui Marian Copilu de CFR Cluj, Ioan Varga a dat declarații dure despre cel pe care tocmai l-a readus în Gruia.
”Erau salarii de 28.000 de euro la Bordeianu, Arlauskis avea 85.000 de euro salariu, dar nu mai vreau să-mi amintesc. Am curățat clubul. Se vede acum ce performanțe au cei care au făcut aceste salarii, că sunt la retrogradare”, spunea Ioan Varga despre Marian Copilu, care era la Petrolul atunci.
Etichete: istvan kovacs , andrei cordea , video cfr cluj universitatea craiova , david matei
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Titi Aur, expert în conducere defensivă, a declarat marți, la Digi24, că TIR-ul scăpat de sub...