Daniel Bîrligea s-a inspirat de la Harry Kane la FCSB
articol scris de Digi Sport18.07.2026, 14:17
Daniel Bîrligea (26 de ani) a spus cum s-a inspirat de la Harry Kane (32 de ani), starul Angliei, după FCSB - FC Argeș 2-0, în prima etapă a noului sezon din SuperLiga.
SuperLiga SuperLiga: FCSB - Botoșani, luni, 21:30, DGS 1
SuperLiga: U Cluj - UTA Arad, luni, 18:30, DGS 1
Daniel Bîrligea (min 19) și Florin Tănase (45+4 - penalty) au marcat golurile victoriei pentru FCSB.
Daniel Bîrligea, inspirat de Harry Kane: ”Fentează marcajul și intră în joc în ultima clipă”
Daniel Bîrligea a dezvăluit la finalul meciului că golul său din Ghencea se datorează unei tactici învățate de la Harry Kane. Vârful de atac de la FCSB a precizat că i-a fost greu în ultimele luni, după ce s-a confruntat cu o accidentare.
”E o mică schemă pe care am văzut-o la jucători mari, fentează marcajul şi intră în joc în ultima clipă. Am văzut la Harry Kane, că se duce foarte mult în ofsaid şi asteaptă centrare, şi la apărătorii centrali la fel, e bine că ne-a ieşit.
Sunt fericit că am revenit, că sunt bine, îmi doream foarte mult să revin cât ma bine posibil, îi multumesc staff-ului care a lucrat cu mine, a fost o perioadă grea, am ratat meciuri importante la final de sezon, simţeam că pot să ajut, dar nu am putut să fac nimic. Apoi am prins cantonamentul, s-a lungit perioada de stat afara.
Dar sunt fericit, abia aştept să joc cât mai mult. Am vorbit toată săptămâna de această echipă care ne-a pus probleme în sezonul trecut, am facut un meci foarte bun, de ce nu, a fost o revansă. Sunt fericit că a revenit, că e într-o formă bună, ne poate ajuta.
(N.r. Despre meciul cu Auda din Conference League) În primul rând, ne aşteaptă câteva zile de refacere mentală şi fizică şi după vom pregăti acest meci, nu e unul uşor, trebuie să luptăm, să ne pregătim la maxim şi să dăm totul pe teren joi, să câştigăm prima manşă”, a spus Daniel Bîrligea, la flash-interviu.
Printre cei prezenți s-au aflat și rudele fotbaliștilor, cum a fost Antonia Salanță, logodnica și viioarea soție a lui Daniel Bîrligea (26 de ani).
Antonia nu a venit singură la arena din Ghencea, ci insoțita de Loredana Salanță, verișoara sa. De altfel, cele două fete, care au atras toate privirile vineri seara, sunt împătimite de fotbal și obișnuiesc să meargă împreună pe stadion, mai ales atunci când Bîrligea este protagonist.
Antonia și Loredana Salanță, prezente la FCSB - FC Argeș 2-0
Spre exemplu, Antonia și Loredana au fost împreună și la partida Turcia - România 1-0, disputată la Istanbul, în barajul pentru calificarea la Cupa Mondială din 2026. Ulterior, aceasta a publicat pe contul personal de Instagram mai multe imagini de la stadion.
Acum, cele două verișoare au fost la stadion și la meciul dintre FCSB și FC Argeș.
Galerie Foto
Cine este Loredana Salanță, reprezentanta României la Miss Universe
Loredana Salanță este una dintre cele mai cunoscute românce din industria modellingului, cu o carieră construită atât în concursurile internaționale de frumusețe, cât și în lumea modei.
Originară din Bistrița, Loredana și-a făcut un nume încă din 2009, atunci când a câștigat titlul de Miss World România, performanță care i-a oferit șansa de a reprezenta țara la competiția mondială.
Doi ani mai târziu, în 2011, a obținut cea mai importantă distincție din cariera sa, devenind Top Model of the World, fiind prima româncă care a cucerit acest trofeu internațional.
În 2024, Loredana Salanță a revenit în prim-plan după ce a fost desemnată Miss Universe România, reprezentând țara noastră la concursul Miss Universe, organizat în Mexic.
Pe lângă activitatea din modelling, Loredana este absolventă a Facultății de Drept din cadrul Universității Româno-Americane și a urmat cursuri de actorie la prestigiosul Lee Strasberg Theatre and Film Institute din California.
De-a lungul timpului, a colaborat cu numeroase branduri, a participat la evenimente internaționale de prestigiu și și-a dezvoltat propria agenție de modelling. Totodată, este implicată în proiecte sociale și vorbește deseori despre rolul de mamă, pe care îl consideră cea mai importantă realizare din viața sa.
În ultimii ani, Loredana Salanță a fost prezentă și pe covorul roșu al Festivalului Internațional de Film de la Veneția, unde aparițiile sale au atras atenția presei internaționale, consolidându-și statutul de una dintre cele mai apreciate românce din lumea modei.
VIDEO cu Gigi Becali despre FCSB după 2-0 cu FC Argeș
VIDEO cu rezumatul partidei FCSB - FC Argeș 2-0, în prima etapă a noului sezon din SuperLiga României
Clasamentul din SuperLiga
Etichete: harry kane , daniel birligea , video fcsb-fc arges , gol daniel birligea
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a vizitat rudele la Făgăraș, după ce a participat la slujba de...












































