Daniel Pancu: ”Îmi pare rău. Mi-am prezentat scuzele în fața jucătorilor, dar nu mai puteam să văd oameni triști”
articol scris de Digi Sport03.08.2026, 10:22
Daniel Pancu (48 de ani) a vorbit despre situația financiară grea de la CFR Cluj, echipă pe care a învins-o duminică seară din postura de antrenor al Rapidului, scor 3-1.
SuperLiga Europa League: AC Milan - Benfica, miercuri, 22:00, DGS 1
Europa Laegue: Omonia - Celta Vigo, miercuri, 19:45, DGS 1
Antrenorul Rapidului a spus că îi pare rău că CFR Cluj a ajuns într-o criză financiară și a recunoscut că problemele cu banii au reprezentat motivul pentru care a plecat la finalul sezonului trecut din Gruia.
Daniel Pancu: ”Îmi pare rău de CFR Cluj. Nu am mai suportat să văd jucători triști”
”Importante au fost cele trei puncte. Era o serie lungă de când Rapid nu câștiga cu CFR Cluj. Îmi doream victoria pentru Rapid. Sunt antrenorul și fanul Rapidului. Îmi doresc totul pentru această echipă.
Îmi doresc orice victorie, cu atât mai mult împotriva unui adversar pe care nu-l bați de doi ani și jumătate. La fel m-am bucurat și când am câștigat aici cu CFR Cluj. Și atunci am intrat pe teren.
Îmi pare rău de CFR Cluj. E un club mare. CFR Cluj e un club mare și va rămâne așa. Voi rămâne cu sufletul alături de ei pentru că m-am simțit minunat acolo. Extraordinar! Dacă nu erau problemele financiare, probabil și acum eram acolo.
Nu am mai suportat să văd jucători triști. Vorbeam și acum, după meci, cu ei. Mi-am prezentat scuzele, pentru că nu am apucat să vorbesc cu unii dintre ei. Le-am cerut scuze că nu am mai continuat cu ei, dar nu mai puteam să văd oameni triști”, a precizat Daniel Pancu, în cadrul conferinței de presă de la finalul partidei Rapid - CFR Cluj.
VIDEO Toate reacțiile de la finalul meciului Rapid - CFR Cluj 3-1
Daniel Pancu mai are de luat trei salarii de la CFR Cluj
Nu doar actualii angajați ai CFR-ului au salarii restante. Daniel Pancu a spus că încă așteaptă banii pe trei luni de la CFR Cluj.
”Da, și eu mai am de luat bani de acolo. Salariul pe trei luni”, a spus Daniel Pancu.
Rapid, neînvinsă cu Daniel Pancu pe banca tehnică
În trei meciuri cu Daniel Pancu pe banca tehnică, Rapid este neînvinsă. La debut, a învins-o la limită pe Sepsi, 1-0, iar în prima deplasare a remizat cu FC Botoșani, 1-1. Revenită în Giulești, Rapid a învins-o clar pe CFR Cluj, scor 3-1.
Cu șapte puncte obținute în trei etape, Rapid este lider intermediat în SuperLigă, dar poate fi devansată de FCSB, care are șase puncte și în această rundă are meci cu Farul, programat luni, de la ora 21:30, în direct la Digi Sport 1.
VIDEO Rezumat Rapid - CFR Cluj 3-1 (Dobre 28, 33, Moruțan 42 / Drazic 51)
Clasamentul din SuperLigă
Etichete: daniel pancu , rapid cfr cluj , datorii cfr cluj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Pricipala Piața a țării s-a transformat în cea mai mare arenă de lupte între jandarmi și...