Darius Olaru e aproape de plecarea de la FCSB! Gigi Becali s-a așezat la masa tratativelor
articol scris de Digi Sport10.06.2026, 15:19
Darius Olaru (28 de ani) este tot mai aproape de despărțirea de FCSB! După șase sezoane și jumătate petrecute în tricoul ”roș-albaștrilor”, căpitanul echipei antrenate de Marius Baciu (51 de ani) ar putea bifa în această vară primul transfer din carieră în străinătate.
SuperLiga SuperLiga: FCSB - FC Argeș, vineri, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Voluntari - Botoșani, vineri, 18:30, DGS 1
Vicecampioana Belgiei, Union Saint-Gilloise, insistă pentru internaționalul român și a pregătit o ofertă îmbunătățită pentru a-l convinge pe Gigi Becali (67 de ani) să accepte mutarea.
Presa din Belgia a anunțat că Union Saint-Gilloise a mărit oferta de 2,3 milioane de euro pentru Darius Olaru! Se lasă Gigi Becali înduplecat?
Presa din Belgia a anunțat că Union Saint-Gilloise nu a renunțat la ideea de a-l transfera pe Darius Olaru și este pregătită să revină cu o propunere financiară mai bună, care să îl ”înmoaie” pe Gigi Becali și să îi dea drumul fotbalistului.
Prima ofertă înaintată către FCSB a fost de 2,3 milioane de euro, însă conducerea clubului belgian e conștientă că suma nu este suficientă pentru a obține semnătura mijlocașului român.
Jurnaliștii belgieni l-au descris pe Olaru drept un fotbalist complet, capabil să aducă un plus important la mijlocul terenului și cred că mijlocașul de la FCSB se va potrivi de minune în proiectul celor de la Union Saint-Gilloise.
”Olaru ar fi un jucător foarte bun pentru Union Saint-Gilloise. E un pasator extraordinar, care are un șut puternic și e capabil să joace la fel de bine atât cu piciorul stâng, cât și cu piciorul drept”, au notat oamenii de presă belgieni.
Gigi Becali e de acord ca Darius Olaru să plece de la FCSB. Singura condiție a latifundiarului din Pipera
Deși clauza de reziliere a lui Darius Olaru este de cinci milioane de euro, Gigi Becali este dispus să renunțe la una dintre piesele de bază ale echipei pentru o sumă considerabil mai mică.
Patronul FCSB a dezvăluit că, din respect pentru tot ceea ce a realizat fotbalistul în ultimii ani, ar accepta un transfer în schimbul a trei milioane de euro.
Mai mult, Becali a lăsat de înțeles că este dispus să ofere și condiții avantajoase la plată, semn că își dorește ca mutarea să se concretizeze.
”I-am zis: 'Uite, că ai fost om cuminte, îți dau drumul cu 3 milioane și să dea banii și în trei rate, că nu am nevoie de bani'”, a explicat finanțatorul FCSB-ului, la Digi Sport.
Union Saint-Gilloise, o nouă provocare pentru Darius Olaru
Pentru Olaru, mutarea în Belgia ar reprezenta o oportunitate importantă. Union Saint-Gilloise a terminat pe locul secund în campionatul belgian și va evolua în turul trei preliminar al UEFA Champions League.
Clubul a fost prezent și în faza principală a competiției în sezonul precedent, ceea ce îi va oferi românului șansa de a evolua constant la un nivel superior.
În vârstă de 28 de ani, Olaru vine după unul dintre cele mai bune sezoane ale carierei. Mijlocașul a înscris 15 goluri și a oferit opt pase decisive în 51 de meciuri disputate pentru FCSB în stagiunea 2025/2026.
FCSB, un capitol care se apropie de final pentru Darius Olaru
Transferat de la Gaz Metan Mediaș în ianuarie 2020 pentru 600.000 de euro, Darius Olaru a devenit în timp unul dintre cei mai importanți jucători ai FCSB-ului.
În cei peste șase ani petrecuți la București, mijlocașul a adunat 256 de apariții, 63 de goluri și 45 de assist-uri. Totodată, a cucerit două titluri de campion al României, o Cupă a României și două Supercupe.
Cu o cotă de piață estimată la 4,5 milioane de euro, Olaru pare pregătit pentru pasul mult așteptat în fotbalul occidental, iar negocierile dintre FCSB și Union Saint-Gilloise indică faptul că despărțirea ar putea deveni oficială în următoarele zile.
Etichete: fcsb , darius olaru , transfer darius olaru , oferta darius olaru , union saint gilloise
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Jude Bellingham (23 de ani) a oferit imagini greu de crezut la finalul meciului Anglia - Argentina...