De ce depinde debutul lui Adrian Mazilu la Dinamo. Atacantul a ajuns de două luni în Ștefan cel Mare
articol scris de Digi Sport09.11.2025, 15:13
Adrian Mazilu (20 de ani), cel mai important transfer făcut de Dinamo în 2025, este chinuit de o accidentare care l-a ținut un an pe bară.
SuperLiga SuperLiga: Petrolul - Univ. Craiova, luni, 20:00, DGS 1
Serie A: Lazio - Como, luni, 21:45, DGS 2
Atacantul n-a apucat să joace, însă, niciun minut în echipa lui Kopic deși se află de mai bine de două luni la Dinamo.
Andrei Nicolescu: ”Când va reveni? Ține foarte mult de el. A crescut destul de bine, și-a rezolvat problema de musculatură”
Fostul jucător al celor de la Farul și Brighton face pași importanți spre revenirea pe gazon și de curând, iar acum Andrei Nicolescu a anunțat că revenirea pe teren a lui Mazilu depinde foarte mult de el.
Mai mult, președintele lui Dinamo a transmis că Mazilu și-a rezolvat problema legată de musculatură.
”Când va reveni? Ține foarte mult de el. A crescut destul de bine, și-a rezolvat problema de musculatură, dar este încă într-o zonă de confort și trebuie să iasă din ea.
Încercăm să discutăm și să-l facem să conștientizeze asta”, a transmis Nicolescu la fanatik.ro.
Adrian Mazilu, două intervenții chirurgicale în 14 luni
Adrian Mazilu a suferit în ultimele 14 luni două intervenții chirurgicale. Dinamo l-a luat de la Brighton în vară și l-a ajutat să parcurgă pașii până la recuperarea completă.
Fotbalistul a avut o diferență musculară semnificativă între cele două picioare, dar face progrese vizibile. Estimările realiste sunt că va putea fi folosit la capacitate maixmă abia în cea de-a doua parte a sezonului, în 2026.
Mazilu a jucat ultimele minute în returul sezonului 2023-2024, când era împrumutat de Brighton în Olanda, la Vitesse. Apoi a fost chinuit de accidentări și cariera sa a luat o pauză nedorită.
Etichete: andrei nicolescu , adrian mazilu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Documente confidențiale ale Ministerului danez de Apărare arată că SUA, în mod informal și fără a...