Exclusiv Decizia lui Denis Drăguș, după ce Gigi Becali a spus că s-a înțeles cu el
articol scris de Digi Sport20.06.2026, 11:30
Gigi Becali (67 de ani) a anunțat vineri seara că a bătut palma cu Denis Drăguș (26 de ani), internaționalul român legitimat la Trabzonspor.
SuperLiga Conference League: Craiova - Getafe, joi, 19:45, DGS 1
Europa League: Celta Vigo - Juventus, joi, 22:00, DGS 2
Finanțatorul celor de la FCSB mai încearcă, tot în această perioadă de mercato, și ”repatrierea” lui Florinel Coman (28 de ani), aflat în ultimul an de contract cu Al-Gharafa, din Qatar.
Denis Drăguș pare tentat să lupte pentru un loc de titular la Trabzonspor, deși Gigi Becali a spus că s-a înțeles cu el
După ce a anunțat că transferul lui Anderson Ceara (27 de ani) a picat, Becali a mai spus că nu se grăbește cu transferurile, însă, pe de altă parte, a și spus că se aștepta ca până acum să fi făcut deja trei sau patru transferuri.
Singura certitudine în acest moment este dată de transferul fundașului dreapta Ronny Labonne (28 de ani), transferat de la Caen (liga a treia din Franța).
Revenind la Drăguș, Becali a spus că se fac calcule la FCSB astfel încât atacantul să poată încasa un milion de euro pe sezon la roș-albaștri, însă, pe de altă parte, conform unor surse digisport.ro, internaționalul român nu pare tentat de o revenire în România.
Denis Drăguș mai are doi ani de contract cu Trabzonspor și gândul lui este să lupte pentru un loc acolo, susține aceeași sursă.
Rămâne de văzut cum se va finaliza acest scenariu, mai ales că Becali era convins, în intervenția de la Digi Sport, că bașkanii turci sunt ”cheia” acestei posibile tranzacții.
Gigi Becali susține că s-a înțeles cu Denis Drăguș pentru transferul la FCSB
Concret, Gigi Becali a anunțat că a ajuns la un acord cu Drăguș, despre care a spus că ”are idee, are viteză”.
"Pe Drăguș nu stau să-l mai văd. Și dacă îl scot noaptea, la două, joacă fotbal. Are idee, are viteză. Eu cu el m-am înțeles.
M-am înțeles cu el, doar să-i dea drumul ăia. Calculăm în așa fel încât să ia un milion de euro într-un an.
Aștept și nu calc accelerație prea tare (n.r. pentru celelalte transferuri), deoarece aștept să văd dacă se leagă ceva cu Drăguș, cu Coman....
Aștept. Nu mă grăbesc, aștept. Păi, dacă se leagă cu Drăguș... Mai e aproape o lună de zile. Eu speram la ora asta să am trei-patru jucători transferați.
Așa, ei vin cu propuneri, inclusiv cu atacanți. Dar mie nu-mi plac jucătorii mici, trebuie să aibă forță, viteză. Mai avem și doi atacanți dintre care, tot așa, trebuie să alegem pe unul", a declarat Gigi Becali, la Digi Sport Special.
Comparație Ronny Labonne - Shaquil Delos, cei doi fundași dreapta analizați de FCSB
- 28 de ani - 27 de ani
- 1,80 metri - 1,83 metri
- Caen (liga a treia din Franța) - Grenoble (liga a doua din Franța)
- 250.000 de euro - 500.000 de euro (cotă de piață pe Transfermarkt)
- 26 de meciuri, două goluri, patru pase decisive - 32 de meciuri, zero goluri, o pasă decisivă (sezonul trecut)
De asemenea, Ronny Labonne joacă pentru echipa națională din Martinique, în timp ce Shaquil Delos, care are și cetățenia statului Guadeloupe, nu este internațional.
Primul a mai jucat anterior pentru Caen, Nimes, Lorient B, Saint-Priest, Lyon-Duchere și La Duchere B.
Al doilea a mai bifat echipele Grenoble, Nancy, Estoril, Chambly Oise și Saint-Maximin.
VIDEO cu declarațiile făcute de Gigi Becali despre campania de transferuri de la FCSB
Etichete: gigi becali , trabzonspor , transferuri fcsb , denis dragus , ronny labonne
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Singurătatea a devenit un lucru tot mai obișnuit în orașele din China, iar acest lucru a dus la...