Oficial Dinamo a luat decizia în cazul noii sigle, după întâlnirea cu suporterii
articol scris de Digi Sport15.05.2026, 13:12
După ce Dinamo a transmis recent că va exista o întâlnire între conducerea clubului și reprezentanții peluzelor, alb-roșii au emis un nou comunicat.
SuperLiga Fotbal: Olanda - Uzbekistan, luni, 21:45, DGS 2
Fotbal: Franța - Irlanda de Nord, luni, 22:00, DGS 1
Inițiativa a provocat rapid multe controverse. Fanii nu sunt deloc de acord cu noua emblemă și au boicotat partida cu FC Argeș, scor 2-1, în etapa a opta din play-off-ul SuperLigii.
Galerie Foto
Dinamo, decizie în privința noii sigle, după întâlnirea cu suporterii: ”Procesul de redefinire a identității vizuale va continua”
Oficialii lui Dinamo au transmis printr-un comunicat că s-au întâlnit cu reprezentanții peluzelor, iar colaborarea va continua pentru a găsi un numitor comun în privința siglei.
”Reprezentanții suporterilor și oficialii clubului Dinamo s-au întâlnit si au convenit că procesul de rebranding era necesar pentru a obține independența față de terți.
Procesul de redefinire a noii identități vizuale va continua într-un grup de lucru mixt, iar în săptămânile următoare vor fi selectate agențiile cărora li se vor transmite caietele de sarcini.
Dorința comună este obținerea unei identități vizuale care să reprezinte istoria și idealurile clubului Dinamo și ale suporterilor săi”, a transmis Dinamo pe rețelele sociale.
Pentru Dinamo urmează o perioadă importantă în play-off, marcată de o posibilă revenire în Cupele Europene. Așadar, jucătorii lui Zeljko Kopic vor avea nevoie de toată susținerea petru a-și atinge obiectivul.
Dacă Peluza Sud a transmis că nu va fi prezentă nici în partida cu CFR Cluj, programată pe 16 mai, de la ora 21:00, în direct pe Digi Sport 1, PCH a anunțat că va reveni în tribune, însă începând cu minutul 10.
Peluza Cătălin Hîldan a anunțat că va fi prezentă din minutul 10 cu CFR Cluj
"Reprezentanții suporterilor și oficialii clubului FC Dinamo București s-au întâlnit și au convenit că procesul de rebranding era necesar pentru a obține independența față de terți.
Procesul de redefinire a noii identități vizuale va continua într-un grup de lucru mixt, iar în săptămânile următoare vor fi selectate agențiile cărora li se vor transmite caietele de sarcini.
Dorința comună este obținerea unei identități vizuale care să reprezinte istoria și idealurile clubului FC Dinamo București și ale suporterilor săi.
Peluza Cătălin Hîldan își menține poziția de dezacord total față de sigla prezentată săptămâna trecută.
În acest sens, vom adopta o formă de protest care se va manifesta în mod continuu, până când noua siglă va fi schimbată oficial.
Astfel, am decis următoarele:
- Ne vom întoarce pe stadion începând cu următorul meci, cel cu CFR Cluj, de sâmbătă, ora 21:00, jucat pe Stadionul Arcul de Triumf.
- Intrarea în peluză se va face începând cu minutul 10 al partidei; până în acel moment, peluza va fi lăsată goală.
Toți dinamoviștii care intră în Peluza Cătălin Hîldan vor trebui să respecte aceste reguli, pentru a crea un spirit unitar care să asigure continuitatea identității clubului.
Suntem alături de toate celelalte grupuri în această luptă, indiferent de forma de protest adoptată", a transmis Peluza Cătălin Hîldan, pe Facebook.
Peluza Sud a anunțat că nu va reveni pe stadion, pentru moment
”Ne menținem poziția de a nu intra în stadion în acest moment, urmărind cu atenție respectarea promisiunilor asumate de club.
Susținerea pentru Dinamo rămâne neschimbată, iar încrederea se construiește prin fapte, consecvență și respect față de suporteri”, a transmis Peluza Sud.
Video rezumat Dinamo - FC Argeș 2-1
Etichete: sigla dinamo , noua sigla dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
O tânără de 18 ani din Cluj-Napoca ar fi fost drogată și agresată sexual la banchetul de absolvire...





