Dylan Batubinsika, 97 de minute în FCSB - Farul 2-2! Nota luată la primul meci jucat în România
articol scris de Digi Sport04.08.2026, 00:47
Dylan Batubinsika (30 de ani) a prins primul 11 de la FCSB la meciul cu Farul, scor 2-2, din etapa a treia în SuperLiga României.
SuperLiga SuperLiga: Corvinul - CFR Cluj, duminică, 21:30, DGS 1
SuperLiga: U Cluj - UTA Arad, luni, 18:30, DGS 1
Fundașul central i-a luat locul în formula de start lui Andrei Duarte și a făcut cuplu în apărare cu Joyskim Dawa, însă apărarea roș-albastră a scârțâit foarte tare cu echipa lui Ioan Ovidiu Sabău, în prima repriză.
Dylan Batubinsika a primit nota 7 la debutul oficial, FCSB - Farul 2-2
Pe SofaScore, numărul 21 de la FCSB a primit nota 7, puțin peste media echipei, 6,83. Colegul său din apărare, autor la golul de 1-2, a primit nota 8.
Dylan Batubinsika nu a făcut niciun tackling, dar a avut o intercepție și șapte recuperări. De asemenea, a câștigat trei din patru dueluri la sol și toate cele aeriene, cinci. A comis un fault și nu a fost driblat niciodată.
În posesie, Dylan Batubinsika a avut un procentaj foarte bun al paselor, de 94%, cu 79 trimise corect din totalul de 84. A atins în total mingea de 94 de ori.
La golul din minutul 21, Batubinsika și Dawa s-au apărat doi la doi versus Radaslavescu și Doicaru, iar ambii au fost depășiți de fază și au împărțit vina.
Șapte minute mai târziu, congolezul a primit cartonaș galben, pentru un fault asupra lui Ahlinvi.
La al doilea gol marcat de Farul, din minutul 45+2, lui Batubinsika i se poate reproșa că nu l-a atacat pe Ahlinvi, după ce acesta a trecut de Popescu. Același lucru i se poate spune, însă, și lui Gnahore.
- Pentru FCSB au marcat Dawa și Joao Paulo, în minutele 57 și 86. Tănase a ratat un penalty în minutul 69.
Clasamentul din România, după meciul FCSB - Farul 2-2
Dayun Bitubinsika câștigă la FCSB unul dintre cele mai mari salarii din România
Congolezul a semnat cu FCSB pe 22 iulie și, liber de contract după despărțirea de grecii de la AE Larissa, a avut nevoie de timp suplimentar pentru a se pune la punct fizic.
Dylan Batubinsika a fost prima dată inclus în lot la returul cu Auda, unde nu a intrat deloc pe teren, ca în meciul cu Farul să fie aruncat din luptă în primul minut.
Stoperul a refuzat oferte din Israel și Emiratele Arabe Unite, deoarece și-a dorit să continue în Europa.
Gigi Becali i-a oferit un bonus la semnătură de 100.000 de euro, precum și un salariu lunar important, de 33.000 de euro pe lună, care îl face unul dintre cei mai bine plătiți fotbaliști din România.
Video cu rezumatul meciului FCSB - Farul 2-2
Etichete: fcsb farul , dylan batubinsika
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Preşedintele Nicuşor Dan şi-a vizitat rudele la Făgăraș, după ce a participat la slujba de...