Exclusiv E gata: Adrian Mazilu, la Dinamo! Câți bani primește Brighton
articol scris de Digi Sport28.08.2025, 11:06
Dinamo a rezolvat transferul lui Adrian Mazilu (19 de ani), care va juca astfel în SuperLiga României, pentru prima dată la altă echipă în afară de Farul.
SuperLiga SuperLiga: Rapid - Dinamo, sâmbătă, 21:30, DGS 1
SuperLiga: Csikszereda - Sepsi, sâmbătă, 18:30, DGS 1
Așa cum digisport.ro a informat în exclusivitate, "Câinii Roșii" l-au convins mai întâi pe jucător, iar ulterior au bătut palma și cu Brighton, formație unde tânărul atacant nu a putut promova la echipa mare.
Dinamo, 450.000 de euro pentru 40% din drepturile pentru Adrian Mazilu
Din informațiile digisport.ro, Brighton și Dinamo s-au înțeles pentru suma de 450.000 de euro, care reprezintă 40% din drepturile federative ale lui Mazilu.
Cei din Ștefan cel Mare au posibilitatea de a cumpăra ulterior și alte procente, așa cum s-a întâmplat, de pildă, cu Rayo Vallecano și Villarreal, în cazul lui Andrei Rațiu.
De asemenea, Brighton va primi un procent de 30% dintr-un eventual transfer ulterior al lui Mazilu. În cazul în care "Pescărușii" doresc să îl răscumpere, o vor putea face în schimbul sumei de un milion de euro.
Cariera lui Adrian Mazilu a luat-o vertiginos la vale
Mazilu nu a jucat nicio secundă pentru echipa mare a lui Brighton, în cei doi ani trecuți de la mutare.
Imediat după trecerea în Anglia, a fost împrumutat la Farul pentru șase luni, iar în a doua jumătate a sezonului 2023/2024 a jucat la Vitesse, tot sub formă de împrumut, dar a prins doar 66 de minute, în patru apariții.
Sezonul trecut a rămas în Anglia, însă nu a jucat deloc, din cauza accidentărilor repetate.
Etichete: transfer , brighton , adrian mazilu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Cetățenii ruși ar trebui să fie relocați din marile orașe cu peste un milion de locuitori în sate...