Screenshot 2024-04-22 at 21.16.08
Mircea Rednic a avut un remarcat după Petrolul - UTA: ”Nu bun, foarte bun” + Jucătorul căruia îi va da o primă specială
uta logo
Lovitura primită de UTA Arad
dan-petrescu
OUT de la CFR Cluj! Cei doi fotbaliști ”grei” de care Dan Petrescu vrea să scape
Digi Sport 1 Live
Acum
Fotbal European

Fanii "câinilor" așteptau vestea cu sufletul la gură! Rednic, despre revenirea lui Puljic la Dinamo

02.02.2019, 11:19

Mircea Rednic le-a dat azi o veste excelentă fanilor lui Dinamo: Ante Puljic (31 de ani), unul dintre preferații suporterilor, ar putea reveni în Ștefan cel Mare. Fundașul croat este sub contract cu Al Faisaly, însă clubul saudit vrea să renunțe la serviciile sale.

ante puljic
Ante Puljic e așteptat înapoi la Dinamo
  • SuperLiga: Farul - Rapid, miercuri, 19:00, DGS 1

  • SuperLiga: Sepsi - FCSB, miercuri, 21:45, DGS 1

"Puljic, încă mai așteptăm. De aceea am blocat și ultimul transfer, cel al fundașului central (n.r. Lorenzo Gonelli), îl așteptăm pe Puljic. El nu a jucat în ultimele două meciuri și cei de acolo și-au exprimat dorința ca el să își caute echipă.", a declarat Mircea Rednic, într-o conferință de presă.

În vârstă de 31 de ani, apărătorul croat a mai jucat la Dinamo în sezonul 2015/16 şi i-a cucerit pe fani prin prestaţiile sale. Mai mult decât atât, a reuşit să marcheze într-un derby cu FCSB, încheiat la egalitate, scor 2-2, ceea ce i-a consolidat statutul de favorit al galeriei.

Transferurile lui Mircea Rednic la Dinamo

De când s-a întors pe banca alb-roşiilor, Mircea Rednic a schimbat complet lotul lui Dinamo. Nu mai puţin 14 jucători au venit în Ştefan cel Mare, iar la unul dintre ei, Gregory Tade, "Puriul" deja a renunţat.

Jucătorii veniţi la Dinamo în acest mandat al lui Rednic

1. Sean McDermott (portar, 25 de ani)


2. Damien Dussaut (fundaș dreapta, 24 de ani)

3. Linas Klimavicius (fundaș central, 29 de ani)

4. Lorenzo Gonnelli (fundaș central, 25 de ani)  / transfer în stand-by, până la clarificarea situației lui Ante Puljic

5. Naser Aliji (fundaș stânga, 25 de ani)

6. Jordan Mustoe (fundaș stânga, 28 de ani)

7. Mamoutou N'Diaye (mijlocaș defensiv, 28 de ani)

8. Ioan Filip (mijlocaș defensiv, 29 de ani)

9. Rachid Ait-Atmane (mijlocaș defensiv, 26 de ani)

10. Simon Zenke (extremă dreapta, 30 de ani)

11. Reda Jaadi (extremă stânga, 23 de ani)

12. Mattia Montini (atacant, 26 de ani)

13. Athanasios Papazoglou (atacant, 30 de ani)

14. Alexander Christovao (atacant, 25 de ani)

Pe lângă cei de mai sus, Dinamo l-a mai adus și pe Gregory Tade, dar a renunțat deja la serviciile atacantului francez, care s-a accidentat și nu a apucat să joace niciun meci oficial în tricoul alb-roșu.

Etichete: mircea rednic , transferuri dinamo , ante puljic , lot dinamo 2019 , jucatori dinamo 2019


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va arăta țara după Putin
Foreign Affairs: Care este viitorul Rusiei. Cinci scenarii despre cum va arăta țara după Putin

Regimul lui Putin se vrea un fel de spărgător de gheață care rupe în bucăți ordinea mondială...

Descarcă aplicația Digi24

Sondajul zilei

Top articole
ali-hebaiti13
Luptătorul suspendat pe viață pentru gestul golănesc pe care l-a făcut către fata din ring a rupt tăcerea! Mai rău a făcut

S-a decis! Bernardo Silva și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit să joace acolo”
profimedia-0783976186
”Victima” luptătorului suspendat pe viață a răbufnit: ”Toată lumea i-a cerut”. Ce a pățit după episodul fără precedent
ali-hebaiti18
FC Botoșani - Dinamo 2-1. Thriller în Moldova: autogol, accidentare horror, eliminare și gol în prelungiri
FOTBAL: FC BOTOSANI - DINAMO BIUCURESTI, SUPERLIGA SUPERBET PLAY-OUT (23.04.2024)
Luka Modric a decis! Unde vrea să își încheie cariera: ”Vreau! Pentru că o merit!”
Real Madrid v Rayo Vallencano, La Liga 2018-19, Football, Estadio Santiago Bernabeu, Madrid, Spain - 15 Dec 2018
Recomandările redacției
dan-petrescu
OUT de la CFR Cluj! Cei doi fotbaliști ”grei” de care Dan Petrescu vrea să scape

Cinci echipe amenințate cu retrogradarea, între care Dinamo e în situație gravă. Programul ultimelor 3 etape
Jucătorii lui Dinamo în fața galeriei
Surprinzător! La 37 de ani, Olivier Giroud a semnat și pleacă de la Milan
profimedia-0867029595
Statul plătește 138.000.000 $ din cauza ”celui mai înfricoșător monstru”, condamnat la 360 de ani de închisoare
profimedia-0362355440
Citește și
Exclusiv Rapid, replică pentru Mircea Rednic!
rednic
Antrenorul care nu ar exclude o revenire la Rapid: ”Un telefon de la domnul Șucu e mereu binevenit”
FOTBAL:DINAMO BUCURESTI-RAPID 3-4,DIVIZIA A (26.10.2003)
Val de comentarii acide după ce o mireasă a dezvăluit ce le-a cerut invitaților la nunta ei: „Acest trend trebuie să înceteze!”
Val de comentarii acide după ce o mireasă a dezvăluit ce le-a cerut invitaților la nunta ei: „Acest trend trebuie să înceteze!”
Amenințări cu plângeri penale. Edi Iordănescu și Cristi Săpunaru, păcăliți cu zeci de mii de euro
Amenințări cu plângeri penale. Edi Iordănescu și Cristi Săpunaru, păcăliți cu zeci de mii de euro
Lovitură cruntă pentru România: Olimpiu Moruțan e out pentru EURO 2024! „Ruptură de tendon, indisponibil 7-8 luni”
Lovitură cruntă pentru România: Olimpiu Moruțan e out pentru EURO 2024! „Ruptură de tendon, indisponibil 7-8 luni”
Anne Hathaway, pusă să se sărute cu câte 10 bărbați la audiții: "Nu eram entuziasmată. Mi se părea groaznic"
Anne Hathaway, pusă să se sărute cu câte 10 bărbați la audiții: "Nu eram entuziasmată. Mi se părea groaznic"
Cum a fost surprinsă Inna în timpul turneului din America. Artista, perfectă într-un costum de baie minuscul: „Paparazzi peste tot”
Cum a fost surprinsă Inna în timpul turneului din America. Artista, perfectă într-un costum de baie minuscul: „Paparazzi peste tot”
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Care este cel mai scump telefon din lume? Valorează cât echipele de fotbal FCSB și Farul la un loc
Care este cel mai scump telefon din lume? Valorează cât echipele de fotbal FCSB și Farul la un loc
Este lege pentru cei care care nu stau la adresa din buletin. Decizia este deja obligatorie
Este lege pentru cei care care nu stau la adresa din buletin. Decizia este deja obligatorie
EXCLUSIV. Când aflăm dacă Simona Halep va face parte din echipa României la JO de la Paris. Anunțul directorului general al Federației Române de Tenis
EXCLUSIV. Când aflăm dacă Simona Halep va face parte din echipa României la JO de la Paris. Anunțul directorului general al Federației Române de Tenis
Video Mircea Rednic, după ce i s-a spus că trei jucători de la UTA pleacă la Rapid în vară: ”Eu nu cred”
FOTBAL: UTA ARAD - FC BOTOSANI, SUPERLIGA SUPERBET PLAY-OUT (05.04.2024)

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ProFm
Cum a fost surprinsă Inna în timpul turneului din America. Artista, perfectă într-un costum de baie minuscul: „Paparazzi peste tot”
Cum a fost surprinsă Inna în timpul turneului din America. Artista, perfectă într-un costum de baie minuscul: „Paparazzi peste tot”
Digi World
El e pensionarul care susține că are vârsta biologică a unui bărbat de 38 de ani. Ce face zilnic pentru
El e pensionarul care susține că are vârsta biologică a unui bărbat de 38 de ani. Ce face zilnic pentru "a întineri" și care e scopul lui suprem
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să consume alcool
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să consume alcool