Farul Constanța - FC Argeș 1-0. Constănțenii câștigă la limită în fața argeșenilor
14.05.2022, 18:25
Nations League: Italia - Belgia, joi, 21:45, DGS 1
Nations League: Israel - Franța, joi, 21:45, DGS 2
Farul Constanța a câștigat la limită duelul de pe teren propriu contra celor de la FC Argeș, scor 1-0, în etapa a noua din play-off-ul Ligii 1.
În urma acestui rezultat, Farul a urcat pe locul patru la un punct în fața celor de la FC Voluntari, în timp ce FC Argeș rămâne pe ultimul loc, cu doar 27 de puncte.
Farul Constanța - FC Argeș 1-0. Constănțenii câștigă la limită în fața argeșenilor
Piteștenii au bifat prima ocazie de gol a întâlnirii, în minutul 12, când Ișfan a șutat cu stângul din afara careului direct în plasa laterală.
Constănțenii au dat replica după câteva minute prin ocazia lui Dragoș Nedelcu care a șutat de la distanță puțin pe lângă poarta lui Greab.
Fatai putea înscrie în minutul 27, atunci când atacantul echipei antrenate de Andrei Prepeliță a scăpat singur spre poartă după ce l-a depășit pe Larie. Fundașul de la Farul a încercat să îl încurce, iar șutul său a trecut pe lângă poartă.
Farul a deschis scorul în minutul 34. Grameni a centrat foate bine, balonul a fost recentrat până la Dragoș Nedelcu, cel care a trimis cu capul în transversală. Balonul a ajuns la picioarele lui Larie care a înscris cu ușurință în poarta lui Greab.
În prelungirile primei reprize, Cristi Dumitru a încercat să restabilească egalitatea din lovitură liberă, dar Aioani a intervenit foarte bine și a păstrat diferența de scor.
Constănțenii puteau marca al doilea gol în minutul 52. Sali i-a pasat lui Greab care a șutat puternic la poarta lui Greab, însă balonul a fost respins de goalkeeper-ul argeșenilor.
Adi Petre a încercat și el să marcheze din lovitură liberă, însă fără noroc.
Trupa lui Prepeliță a avut o ocazie foarte bună de gol în minutul 67, atunci când Honciu a expediat un șut puternic de la marginea careului, blocat însă de Aioani. Tot FC Argeș putea marca și cu câteva minute înainte de finalul meciului, când Fatai i-a pasat în spate lui Cristi Tănase care a șutat direct în blocajul constănțenilor.
VIDEO Rezumatul meciului Farul Constanța - FC Argeș 1-0
Farul Constanța - FC Argeș 1-0. Constănțenii câștigă la limită în fața argeșenilor
Trupa lui Gheorghe Hagi a avut un parcurs sub așteptări în acest play-off și a înregistrat până acum cinci eșecuri, două egaluri și o singură victorie. În acest moment, Farul Constanța ocupă locul 5 în clasament, cu 29 de puncte acumulate.
În cazul în care se vor impune în fața celor de la FC Argeș, constănțenii vor trece pe locul 4 în clasament, cel puțin până la ora jocului dintre FC Voluntari și FCSB.
- În ultima rundă din play-off-ul Ligii 1, Farul Constanța va merge pe terenul Universității Craiova
Elevii lui Prepeliță au o singură victorie în play-off. Farul Constanța - FC Argeș, Live Video, 16:30, Digi Sport 1
FC Argeș este ultima în play-off, iar elevii lui Andrei Prepeliță nu au reușit să facă prea multe de la terminarea sezonului regulat. Piteștenii au șapte înfrângeri și o singură victorie în cele opt meciuri disputate până acum și ocupă locul 6, ultimul din play-off, cu 27 de puncte acumulate.
- În ultima etapă, FC Argeș va juca pe teren propriu cu FC Voluntari
Farul Constanța și FC Argeș s-au mai întâlnit de trei ori în actuala stagiune. În primul meci, disputat în luna octombrie a anului trecut, argeșenii s-au impus pe teren propriu, scor 2-1. În partida retur din sezonul regulat, tot FC Argeș a ieșit învingătoare, după un 1-0 la Ovidiu.
În ultimul duel, disputat în play-off, Farul s-a impus în Trivale, scor 2-0.