Farul Constanța - UTA Arad 1-2. Victorie pentru Rednic! ”Bătrâna Doamnă” a scăpat de emoțiile retrogradării
10.05.2025, 17:00
SuperLiga: ”U” Cluj - Rapid, sâmbătă, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - Dinamo, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Farul Constanța a fost învinsă de UTA Arad la Ovidiu, scor 1-2, în etapa a 8-a a play-out-ului SuperLigii
Partida dintre cele două formații a putut fi urmărită în direct pe Digi Sport 1. De asemenea, abonații Digi România au putut vedea partida și pe aplicația Digi Sport și pe site-ul digisport.ro
Farul Constanța - UTA Arad 1-2. Mircea Rednic a scăpat de retrogradare
Oaspeții aveau nevoie de victorie pentru a nu trăi cu emoții ultima etapă de play-out, iar băieții lui Mircea Rednic au intrat montați în acest meci și au deschis scorul în prima repriză, prin Daniel Zsori.
La scurt timp după revenirea de la cabine, UTA a făcut 2-0 prin cipriotul Marinos Tzionis, după o recuperare a lui Van Durmen.
Farul a încercat să creeze pericol la poarta lui Iliev, însă nu a reușit să aibă o ocazie importantă decât în finalul meciului, în 90+5, când Alibec a și marcat din pasa tânărului de 16 ani Ianis Avramescu.
În minutul 90+1, aflat pe banca de rezerve, Zsori a văzut cartonașul roșu din partea lui Horațiu Feșnic, astfel că nu va putea evolua în ultima etapă.
În urma acestui rezultat, UTA a egalat-o la puncte pe Farul, 30, și a scăpat de emoțiile barajului.
VIDEO rezumat Farul - UTA 1-2:
Clasamentul:
