Gica Hagi

Video ”I-a dat reject”! Hagi s-a dezlănțuit la conferință. Mesaje în limba italiană pentru conducătorii Fiorentinei

Video FCSB - CFR 1-1. Roş-albaştrii, salvaţi de un gol din penalty. Clujenii rămân pe locul 1

George Țucudean

Video ”Au ajuns întâmplător în careul nostru”! Clujenii, nemulțumiți cu egalul contra rivalei FCSB

gol budescu

Video FCSB - CFR 1-1. Roş-albaştrii, salvaţi de un gol din penalty. Clujenii rămân pe locul 1

10.02.2018, 22:45
  • Tenis, Turneul Campionilor, vineri, Digi Sport 2: Zverev - Isner (16:00) și Djokovic - Cilic (22:00)

  • Digi Sport Special: Nicolae Dică este invitatul lui Vali Moraru, vineri, 16 noiembrie, de la ora 15:30, pe Digi Sport 1

FCSB a ratat şansa de a urca pe primul loc în Liga 1. Roş-albaştrii au repetat rezultatul din tur cu CFR Cluj, scor 1-1, iar situaţia în fruntea clasamentului rămâne neschimbată. Ardelenii sunt lideri, cu un avans de două puncte.

Echipa lui Dan Petrescu a trăit periculos în startul de meci, iar Andrei Mureşan a fost aproape de autogol în minutul 10.

Oaspeţii au dat, însă, lovitura în minutul 33. Portarul de 18 ani al roş-albaştrilor, Andrei Vlad, a gafat la o centrare din lovitură liberă, iar brazilianul Vincius a profitat şi a deschis scorul din apropiere.

Reluările au arătat că mingea a atins mâna lui Djokovic înainte de gol, dar "centralul" marcel Bîrsan nu a observat posibilul henţ şi golul a fost acordat.

Chiar înainte de pauză, Florinel Coman putea înscrie un gol superb, după ce s-a descurcat excelent între mai mulţi fundaşi adverşi, însă a tras în plasa laterală.

Clujenii se puteau desprinde în startul reprizei a doua, dar Djokovic şi Ţucudean nu au profitat de o eroare a lui Planic. În loc de 0-2 s-a făcut 1-1.

Cu un sfert de oră înainte de final, Mureşan l-a faultat în careu pe Florin Tănase, iar Constantin Budescu a transformat impecabil lovitura de la 11 metri.

S-a terminat 1-1, acelaşi rezultat înregistrat şi la Cluj, iar Craiova poate profita şi să se apropie de primele două clasate.


LIVE VIDEO&TEXT

Min. 90+5 - FINAL DE MECI! Situaţia rămâne neschimbată în fruntea clasamentului din Liga 1, după o remiză cenuşie între FCSB şi CFR Clu, scor 1-1. Ardelenii au condus, dar vicecampioana a evitat înfrângerea datorită unui gol marcat din penalty de Budescu

Min. 90+2 - Ultima modificare la CFR. Deac a ieşit, iar în locul său a intrat Valentin Costache. 

Min. 89 - A doua schimbare la clujeni. Ibrahima Balde a intrat în locul lui Ţucudean. 

Min. 84 - Ultima modificare la FCSB. Ovidiu Popescu i-a luat locul lui Teixeira.  

Min. 80 - Schimbare la CFR. Alex Ioniţă a intrat în locul lui Mailat. 

Min. 76 - GOOOOOL FCSB, 1-1! Budescu a executat impecabil lovitura de la 11 metri şi a egalat. Finalul se anunţă incendiar

Min. 74 - Penalty FCSB! Andrei Mureşan l-a faultat pe Florin Tănase, care reuşise să-i ia faţa, la centrarea lui Romario Benzar. 

Min. 70 - Cartonaş galben primit de Ovidiu Hoban, după un fault asupra lui Cristi Tănase. 

Min. 62 - Schimbare la FCSB. Cristi Tănase a intrat în locul lui Florinel Coman. Fostul jucător de la Viitorul a fost huiduit în momentul înlocuirii.  

Min. 62 - Mihai Pintilii a tras din prima, de la distanţă, dar mingea a trecut pe lângă poarta lui Arlauskis. 

Min. 53 - Ocazie FCSB! Budescu a centrat înşelător în faţa porţii, dar niciun coleg nu a reuşit să devieze, iar Arlauskis a prins fără probleme. 

Min. 47 - Ocazie CFR! Oaspeţii se puteau desprinde în startul părţii secunde, după o eroare a lui Planic. Nici Djokovic, nici Ţucudean nu au putut profita, iar fundaşul sârb şi-a reparat greşeala şi a respins în cele din urmă. 

Min. 46 - Schimbare la FCSB. Dennis Man a intrat în locul lui Filip.  

Min. 46 - A început repriza a doua

Min. 45+1 - PAUZĂ! CFR Cluj conduce cu 1-0 pe Arena Naţională. Unicul gol a fost marcat după o eroare a lui Andrei Vlad

Min. 45 - Ocazie FCSB! Echipa lui Dică putea egala înainte de pauză, dar Florinel Coman a trimis în plasa laterală, după ce s-a descurcat foarte bine între fundaşii adverşi. 

Min. 33 - GOOOOOL, 1-0 CFR Cluj! Ardelenii au deschis scorul prin Vinicius, care a marcat din apropiere, după o fază la care Andrei Vlad a comis o mare eroare. Tânărul portar al roş-albaştrilor a ieşit greşit pe o centrare a lui Deac, a pierdut duelul cu Djokovic, mingea a juns la Ţucudean, care a trimis în transversală, apoi fundaşul brazilian a înscris simplu din câţiva metri

Min. 26 - Dan Petrescu a protestat la o fază la care a considerat că echipa sa ar fi trebuit să primească un corner, iar "centralul" Marcel Bîrsan l-a avertizat că la următoarea abatere îl va elimina. 

Min. 21 - O acţiune cursivă a roş-albaştrilor a fost încheiată de Teixeira cu un şut de la marginea careului. Mingea s-a dus, însă, departe de poarta lui Arlauskis. 

Min. 20 - Cartonaş galben primit de Mailat, pentru o intrare cu cotul asupra lui Romario Benzar. 

Min. 18 - O primă apariţie periculoasă a oaspeţilor în preajma careului lui Andrei Vlad. Ţucudean a încercat o execuţie pretenţioasă şi a trimis la mare distanţă de poarta roş-albaştrilor.

Min. 12 - Florin Tănase a încercat să obţină un penalty, dar a simulat evident. A scăpat, însă, de "galben", care ar fi însemnat suspendarea la derby-ul cu Dinamo, de etapa viitoare. 

Min. 10 - Ocazie FCSB! Apărarea clujenilor a fost surprinsă de o acţiune rapidă în banda dreaptă a roş-albaştrilor, iar Andrei Mureşan a fost la un pas de autogol, la centrarea lui Teixeira. 

Min. 6 - Ocazie FCSB! Budescu a trimis o centrare cu exteriorul, de pe partea stângă, iar mingea a luat o traiectorie periculoasă. Pentru a evita orice pericol, Arlauskis a respins, iar faza s-a încheiat cu un corner pentru roş-albaştri. 

Min. 1 - A început meciul. Lovitura de start a aparţinut gazdelor

UPDATE 20:35 - Declaraţiile patronului Gigi Becali, înaintea partidei de pe Arena Naţională.

 

UPDATE 20:20 - Imagini surprinse înaintea partidei, în timp ce jucătorii celor două echipe au ieşit să ia primul contact cu gazonul. Antrenorii celor două rivale, Nicolae Dică şi Dan Petrescu, s-au evitat şi nu au schimbat vreo vorbă. 

ECHIPELE DE START:

FCSB (4-2-3-1): Vlad - Benzar, Planic, Gaman, Momcilovic - Pintilii, L. Filip- Teixeira, Budescu, Fl. Coman - Fl. Tanase

CFR Cluj (4-3-3): Arlauskis - Cr. Manea, Vinicius, A. Mureșan, Camora - Djokovic, Ov. Hoban, Culio - Mailat, Țucudean, Deac


FCSB - CFR LIVE VIDEO pe digisport.roUPDATE ora 12:15: VIDEO "O spun direct. Camora și Deac sunt frații mei". Susținător special pentru CFR la meciul cu FCSB.

EXCLUSIV Edi Iordănescu știe ce poate să facă diferența în derby! Marele avantaj pentru CFR.


FCSB - CFR LIVE VIDEO pe digisport.ro. Derby-ul dintre primele două clasate în Liga 1 este momentul adevărului înainte de play-off. Deja calificate între primele şase echipe din campionat, FCSB şi CFR vor da o luptă a orgoliilor pe Arena Naţională, sâmbătă seară, de la 20:45, pe Digi Sport 1.

Dincolo de orgolii, confruntarea va fi un barometru excelent pentru a vedea care dintre formaţii e favorită la titlu. Punctele nu vor conta decisiv, în condiţiile în care înainte de play-off totalul va fi înjumătăţit, dar cu siguranţă că o victorie pentru oricare dintre combatante va însemna un ascendent moral important înainte de bătăliile decisive.

steaua cfr gnohere
FCSB - CFR LIVE VIDEO pe digisport.ro

FCSB - CFR LIVE VIDEO. Roş-albaştrii, fără atacant

Meciul de sâmbătă, cu CFR Cluj, îl găsește pe Nicolae Dică fără atacanți. Antrenorul de la FCSB nu se va putea baza pe Gnohere și Alibec, ambii suspendați, așa că va trebui să improvizeze în derby-ul cu liderul campionatului.

În play-off, cartonașele se șterg, însă până atunci, Gnohere îşi va ispăşi a doua etapă din cele trei primite pentru lovirea lui Ţucudean în ultimul meci din 2017, în timp ce Alibec a primit cartonaș galben etapa trecută, cu Gaz Metan Mediaș, când a și marcat primul său gol în acest sezon din Liga 1. Așa că Dică va trebui să se bazeze pe Florin Tănase în ofensivă.

"Cei doi atacanți sunt suspendați, dar îl avem pe Florin Tănase, care a mai jucat în acea poziție și la Mediaș și în meciurile de pregătire. Sperăm, în continuare, să aibă evoluții pe acea poziție. Atunci când am avut nevoie de el pe acea poziție, a jucat bine", a spus Nicolae Dică.

În acest sezon, Florin Tănase are 9 goluri și 4 pase decisive în 21 de meciuri jucate în campionat.

Absențele lui Gnohere și Alibec nu i-au picat bine nici lui Budescu, care va trebui să se descurce cum va putea după ce a marcat etapa trecută, la Mediaș.

"Va fi greu, sunt doi jucători foarte buni, sunt atacanți de careu, iar noi, în momentul de față, nu avem, ambii sunt suspendați", a spus Budescu.

Cu toate acestea, singurul care nu își face griji este chiar patronul Gigi Becali: "Păi adică Steaua stă într-un jucător sau doi? Ce? Adică cumpărăm un jucător pentru un meci sau două? Ce-i asta, am înnebunit? Steaua joacă și câștigă, asta trebuie să facă. Joacă cu Larie, nu știu. Steaua trebuie să câștige meciul oricum ar juca, și cu un fundaș central dacă l-ar pune vârf, trebuie să câștigi", a spus Gigi Becali în cadrul emisiunii Digi Sport Special.

Dacă în ofensivă lucrurile stau prost pentru FCSB, în defensivă ar putea reveni Planic, care s-a antrenat normal, așa cum a anunțat Nicolae Dică.

FCSB - CFR LIVE VIDEO. Obiectiv: victoria

Antrenorul celor de la FCSB, Nicolae Dică, este conştient că rezultatul nu va decide lupta pentru titlu, dar a recunoscut că obiectivul formaţiei sale este să intre în play-off de pe primul loc. Tehnicianul a dezvăluit că a reuşit să descifreze jocul echipei lui Dan Petrescu: "Ştim unde sunt puternici şi unde au probleme".

"Ne aşteaptă un meci foarte greu şi important. Întâlnim o echipă bună, o echipă aflată pe primul loc, care are experienţă şi care în această iarnă a făcut nişte transferuri foarte bune. I-au transferat pe Ioniţă, pe Ţucudean, Mailat a venit şi el... dar eu remarc echipa la CFR. Este o echipă agresivă, foarte bine organizată pe faza defensivă şi la fazele fixe este iar foarte bună. Ştiu foarte bine jocul celor de la CFR. L-am analizat şi anul trecut, la fel şi acum cu Chiajna. Ştim unde sunt puternici, unde au probleme.

Sper ca mâine să facem ceea ce am pregătit la antrenamente. Nu pot să spun cum cred eu că vor juca. Vom vedea. Sper să nu ne surprindă cu nimic. Ne dorim să intrăm în play-off de pe primul loc, ăsta este obiectivul. Depinde doar de noi, pentru că dacă vom câştiga toate cele 3 jocuri rămase atunci vom fi pe primul loc. Dar, dacă vom intra de pe locul 2, nu va fi nicio problemă pentru că diferenţa de puncte va fi mică. Oricum, nu se decide campionatul în meciul de sâmbătă seară cu CFR", a spus tehnicianul.

În opinia lui "Nick", tehnicianul formaţiei CFR Cluj, Dan Petrescu, este unul dintre cei mai buni antrenori români."Dan Petrescu e un antrenor foarte bun, a avut rezultate, a câştigat campionatul cu Unirea Urziceni, a antrenat în Europa, dar şi în Asia. E clar, e unul dintre cei mai buni antrenori români pe care îi avem în acest moment" a precizat Dică.

FOTBAL: CFR 1907 CLUJ - STEAUA BUCURESTI, LIGA 1 BETANO (21.09.2
FCSB - CFR LIVE VIDEO pe digisport.ro

FCSB - CFR LIVE VIDEO. Petrescu pune presiune

Dan Petrescu pune presiune pe omologul de pe banca adversă, înainte de confruntarea de sâmbătă.

Derby-ul FCSB - CFR a devenit de câteva zile extrem de tensionat, declaraţiile oficialilor cluburilor aducând aminte de disputele de la finalul deceniului trecut. Se încearcă un joc psihologic, iar ultimul care a intrat în acest vârtej e fostul mare internaţional, Dan Petrescu.

Tehnicianul din Gruia a vorbit despre cât de apăsat trebuie să fie omologul de pe banca roş-albaştrilor, având în vedere aşteptările enorme.

"Și noi avem obiectiv să luăm campionatul, dar nu e stresul care este la Steaua. La CFR nu e presiunea de acolo. La Steaua e ca la Real Madrid. Ca antrenor, dacă nu câștigi trofee, pleci. N-ar fi o tragedie nici pentru el chiar dacă nu va la campionatul, e un antrenor tânăr care deja are rezultate bune, a dus echipa până în primăvara europeană.

Nu e un meci decisiv, mai avem încă 12 meciuri după această partidă. E un meci foarte important, dar nu decisiv. Micile detalii vor face diferența", a declarat "Bursucul", în cadrul unei conferințe de presă.

Petrescu se aşteaptă la o ofensivă totală a FCSB, chiar dacă principalii "tunari" ai FCSB - Alibec şi Gnohere - vor fi suspendaţi. Tehnicianul CFR-ului va alinia o echipă în consecinţă, însă momentan nu ştie exact formula, urmând a se decide după antrenamentul de azi.

"Urmează să iau o decizie în privința jucătorilor pe care îi voi folosi. Trebuie să fim bine organizați, să știm ce să facem în ofensivă. Sper să fim pregătiți pentru atacul pe care FCSB îl va avea mâine. Nu înseamnă că dacă Alibec și Gnohere nu joacă nu mai sunt puternici, toți jucătorii de atac pot face diferența. Dennis Man, Budescu sunt jucători care pot face diferența", a mai spus antrenorul.

FCSB - CFR LIVE VIDEO. Probleme pentru CFR

Dan Petrescu nu știe încă pe ce jucători se va baza înaintea derby-ului cu FCSB. Accidentările din lot îi pun mari probleme antrenorului de la CFR Cluj, iar în plus, echipa nu s-a putut antrena normal din cauza terenului îmbinat cu apă.

"Din păcate, joi nu am putut să facem antrenament pe teren pentru că era plin de apă. Am făcut antrenament în sală şi sunt ceva probleme de sănătate, doi-trei jucători care n-au venit, n-aş vrea să spun. Măine să văd dacă vor fi toţi băieţii să facem antrenament normal", a spus Dan Petrescu.

Meciul de sâmbătă este unul capital pentru ambele echipe. Dacă FCSB va învinge liderul CFR Cluj, cele două cluburi vor face schimb de locuri. Dan Petrescu știe care va fi cheia meciului: "Micile detalii vor face diferenţa, cred eu. Cred că va fi un meci strâns, un meci aprig, cu multă determinare, ambiţie, şi sper să fie un meci care să placă spectatorilor. N-am avut prea mult timp la dispoziţie, am jucat luni, marţi şi miercuri am refăcut echipa, din păcate azi nu am avut cum să ne antrenăm pe teren, deci a fost o săptămână foarte scurtă, n-a fost o săptămână normală", a spus Petrescu.

Dan Petrescu e cunoscut drept un antrenor preocupat foarte mult de faza defensivă și de contraatac, însă Ilie Dumitrescu a mai scos în evidență un aspect pe care se va baza CFR în meciul de pe Arena Națională: "Petrescu e bolnav, e obsedat, lucreaza de la mic dejun și la prânz și până la cină faze fixe. Cred că le face și în dimineața jocului", a spus Dumitrescu la Fotbal Club.

FCSB - CFR LIVE VIDEO. Becali, răspuns pentru "Bursuc"

Becali a ţinut să îi răspundă lui Dan Petrescu, tehnicianul liderului lăsând de înţeles că s-a temut mai mult de meciul contra Chiajnei, primul de după reluarea campionatului.

Fostă legendă a Stelei, "Bursucul" se întoarce în acest weekend în Bucureşti pentru a da piept cu roş-albaştrii din postura de adversar. Antrenorul ţinteşte al doilea său titlu în Liga 1, după performanţa cu Urziceni, doar că acum coordonatele sunt diferite: dacă în 2008-2009 Dinamo era principala contracandidată la titlu, acum FCSB pare echipa de bătut.

În acest context, replicile între părţi au fost acide, astfel că, în direct la Fotbal Club, pe Digi Sport 1, Becali a ţinut să aibă ultimul cuvânt.

"O să vadă el cât de uşor e meciul cu FCSB sâmbătă. Logic ar trebui să îi batem, pe valoare. Dar să nu joace iar doar trei jucători, cum a fost cu Mediaş", a spus Gigi la Fotbal Club.

În privinţa şanselor adversarilor, latifundiarul e convins că aceştia nu pot obţine mai mult de o remiză. Petrescu va miza totul pe cartea defensivei, astfel că tânărul Vlad ar urma să fie "şomer de lux", crede Becali.

"Ei nu au cum să câştige niciodată meciul ăsta. Poate să scoată vreun egal, că o să vină să se apere toată partida. Dar nu au cum să învingă vreodată, mai ales că şi noi suntem motivaţi. Ăsta e meciul cel mai important, peste Lazio şi Dinamo", a mai spus Becali.

steaua cfr 3
FCSB - CFR LIVE VIDEO pe digisport.ro

FCSB - CFR LIVE VIDEO. Atmosferă de mare meci

Cu o zi înaintea meciului de pe Arena Națională (primul oficial de pe teren propriu pentru FCSB în acest an), s-au vândut în jur de 10.000 de bilete.

Roș-albaștrii speră să umple primul inel al Arenei Naționale, la derby-ul de sâmbătă fiind așteptați în jur de 20.000 de oameni.

Sâmbătă, casele Arenei Naționale sunt deschise de la ora 10:00 până la ora 20:45, atunci când va începe meciul.

Tichetele pot fi achiziționate la următoarele prețuri:

VIP 1 - 100 LEI
VIP 2 - 75 LEI
VIP 3 - 50 LEI
TRIBUNA 2 - CENTRAL - 60 LEI
TRIBUNA 2 - PERIFERIC - 35 LEI
PELUZĂ - 15 LEI

steaua cfr4
FCSB - CFR LIVE VIDEO pe digisport.ro

FCSB - CFR LIVE VIDEO. Clujenii cred în tradiţie

CFR Cluj n-a învins FCSB în ultimele patru meciuri, dintre care trei au fost remize. Cu toate acestea, clujenii spun că merg la București pentru a lua trei puncte echipei lui Dică, în derby-ul etapei a 24-a. Președintele Iuliu Mureșan amintește că CFR a luat trei titluri fără să bată FCSB în meciurile directe.

"Ne-am întărit pe faza de atac, suntem mai organizați, ăsta e atuul nostru, că luăm foarte puține goluri și suntem buni pe fază de atac, deci putem să dăm mai ușor goluri, mai multe prezențe în careu, cam asta ar fi. Mergem nu să facem egal, ci să câștigăm, deși teoretic și un egal ne avantajează, că ne menținem avansul de două puncte.

Deși ani de zile...am luat trei campionate fără să batem Steaua niciodată...și am învins Steaua când am fost în insolvență. Niciodată un campionat nu se câștigă prin rezultate directe cu o echipă; se câștigă cu rezultate pozitive multe cu toate echipele, inclusiv cu alea din subsolul clasamentului", a spus Iuliu Mureșan în cadrul emisiunii Digi Sport Special.

FCSB - CFR LIVE VIDEO. Ardelenii, nemulţumiţi de arbitri

CCA a decis în cele din urmă să mizeze pe Marcel Bîrsan la derby-ul dintre FCSB și CFR Cluj. În vârstă de 36 de ani, Bîrsan a fost preferat în locul unor arbitri mai experimentați, precum Sebastian Colțescu sau Marius Avram. În această ediție de campionat, Bîrsan a arbitrat-o pe CFR chiar în prima etapă, atunci când ardelenii au remizat cu FC Botoșani, scor 1-1.

A fost un meci cu scandal, în condițiile în care CFR a cerut un penalty în repriza secundă, Omrani fiind eliminat la această fază, după ce a văzut al doilea cartonaș galben.

CFR este nemulțumită de alegerea CCA, iar Iuliu Mureșan a făcut scandal, ÎN DIRECT la Digi Sport Special. "Aș fi vrut un arbitru gen Istvan Kovacs, care e foarte bun...Marcel Bârsan de unde este? Din București? Clar, nu trebuia din București. Și chiar și presa a scris că nu poate să arbitreze Feșnic, de exemplu, pentru că e din Cluj. Dar de ce poate Bârsan să arbitreze o echipă din București? De ce un arbitru din București tot timpul arbitrează echipe din București la ele acasă, iar un arbitru din București nu ne poate arbitra pe noi nici în deplasare, nici acasă? Eu zic că un asemenea meci, între locul 1 și locul 2, trebuia să aibă la centru un arbitru FIFA. Eu știu că Bârsan nu-i arbitru FIFA".

Marcel Bîrsan a arbitrat-o și pe FCSB, însă nici roș-albaștrii nu au câștigat cu acesta la centru. Bucureștenii au pierdut la Iași, scor 0-1, într-un meci jucat în etapa a 18-a.

FCSB - CFR LIVE VIDEO. Date statistice

  • FCSB are 4 victorii consecutive în campionat (ultima înfrângere a dost în deplasarea de la Giurgiu)
  • FCSB n-a mai pierdut cu CFR de 4 meciuri, iar trei dintre ele au fost remize
  • 9 din ultimele 10 meciuri directe s-au încheiat cu cel puțin 3 goluri
  • CFR are cea mai buna defensivă din campionat, cu doar 12 goluri primite în acest sezon
  • CFR nu a primit gol în 7 din ultimele 8 meciuri în campionat
  • Doar 6 dintre cele 23 de etape jucate de CFR în acest sezon în campionat s-au terminat cu mai mult de două goluri
  • FCSB are cel mai bun atac din campionat, cu 47 de goluri, cu 10 peste CFR
  • De la promovarea în Liga 1, CFR are o singură victorie în deplasare contra roș-albaștrilor (2-1 în sezonul trecut)
  • În fiecare dintre cele trei sezoane în care a luat titlul, CFR Cluj nu a învins FCSB în meciurile directe din campionat.

FCSB - CFR LIVE VIDEO. Echipele probabile

FCSB - CFR se joacă sâmbătă, 10 februarie, de la ora 20:45, ÎN DIRECT la Digi Sport 1. Cele mai importante faze VIDEO vor putea fi urmărite în timp real pe digisport.ro și m.digisport.ro!

Etichete: steaua cfr , steaua cfr live , fcsb , fcsb cfr , fcsb cfr online , fcsb cfr live , fcsb cfr live video , fcsb cfr pe net , steaua cfr live video , steaua cfr online , fcsb cfr liga 1 , fcsb cfr februarie 2018
Citește și:
Cel mai profilic criminal din istoria SUA. Câți oameni a recunoscut că a omorât între 1970 și 2005

Cel mai profilic criminal din istoria SUA. Câți oameni a recunoscut că a omorât între 1970 și 2005

digi24.ro
Sondajul zilei

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Cross

ProFM
Drama cântăreței Jessie J. Nu poate avea copii biologici cu actorul Channing Tatum

Drama cântăreței Jessie J. Nu poate avea copii biologici cu actorul Channing Tatum

Digi World
Un nou continent pierdut a fost descoperit pe Terra. Ce detalii surprinzatoare au aflat cercetatorii

Un nou continent pierdut a fost descoperit pe Terra. Ce detalii surprinzatoare au aflat cercetatorii

Digi Animal World
Cei mai neobisnuiti prieteni: un urs, un leu si un tigru sunt ca fratii. Cum e posibil

Cei mai neobisnuiti prieteni: un urs, un leu si un tigru sunt ca fratii. Cum e posibil

Digi Life
Alimente care nu trebuie sa-ti lipseasca din dieta. Organismul iti va ramane recunoscator

Alimente care nu trebuie sa-ti lipseasca din dieta. Organismul iti va ramane recunoscator

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digisport.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, m2digisportro, cookie_poll_id_XXX
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Disqus disqus.com Vezi politica de confidenţialitate
mp_17b27902cd9da8972af8a3c43850fa5f_mixpanel, Disqusauth, sessionid,_utmb, disqus_unique, testCookie
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale