Filipe Coelho a dezvăluit de ce a primit cartonaș galben din partea arbitrului, la Corvinul - Craiova 0-1
articol scris de Digi Sport13.09.2026, 23:07
Universitatea Craiova a trecut la limită de Corvinul, scor 1-0, în cadrul etapei a 9-a din SuperLiga României.
SuperLiga SuperLiga: Oțelul - Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - FC Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1
La finalul partidei, Filipe Coelho (45 de ani) a discutat despre jocul practicat de olteni, despre cartonașul galben primit din partea ”centralului” Gabriel Mihuleac și a tras toate concluziile.
În duelul desfășurat la Arad, unicul gol al partidei a fost marcat de Alexandru Cicâldău, în minutul 51.
Filipe Coelho a ”făcut lumină”, despre cartonașul galben încasat la Corvinul - Universitatea Craiova 0-1: ”Eu m-am adresat către Baiaram, dar arbitrul m-a sancționat”
Filipe Coelho a apreciat startul de partidă al formației sale, dar a recunoscut că Universitatea Craiova a întâmpinat probleme în anumite momente.
Portughezul a fost întrebat și despre cartonașul galben primit din partea arbitrului, în minutul 88. Filipe Coelho a evitat să intre într-o polemică pe tema arbitrajului și a oferit propria explicație pentru momentul respectiv.
”A fost prima victorie din deplasare, din campionat. Am început foarte bine meciul. Am avut ocazii în primele 20-25 de minute, apoi am permis anumite tranziții ofensive din partea adversarului.
La pauză am mai schimbat și am discutat despre ceea ce puteam îmbunătăți. În ultimele minute din prima repriză ne-am pierdut echilibrul. Am înscris după pauză, iar apoi am mai avut o ocazie importantă.
Am jucat împotriva unei echipe puternice și a trebuit să mai avem grijă și de rezultat. Corvinul este o echipă foartă bună.
Am obținut toate punctele, aspect care era foarte important pentru noi.
Am lucrat defensiv mult mai bine, dar trebuie să fim mai eficienți. E un proces de durată. Suntem la începutul sezonului în campionat. Mai sunt multe puncte în joc.
Nu vreau să vorbesc despre arbitraj sau despre arbitri. Eu m-am adresat către Baiaram, dar arbitrul mi-a dat cartonaș galben. Nu mă concentrez la astfel de detalii”, a declarat Filipe Coelho, la flash-interviu.
Alexandru Cicâldău a decis partida Corvinul - Universitatea Craiova 0-1
Universitatea Craiova a avut prima ocazie în minutul 4, când Băluță a șutat puternic, dar Sandu a respins în corner.
Etim a trecut și el pe lângă gol în minutul 21, în timp ce Corvinul a avut o șansă importantă înainte de pauză, prin Pîrvulescu.
Craiova a deschis scorul în minutul 51. Alexandru Cicâldău a preluat pasa lui Nicușor Bancu și l-a învins pe Sandu. Băluță putea face 2-0 în minutul 59, însă portarul Corvinului a intervenit bine.
Gazdele au căutat egalarea până la final, iar Goodlad a pus probleme în minutul 82, când a șutat puternic de la distanță. Popescu a respins însă peste transversală, iar Craiova a plecat de la Arad cu toate cele trei puncte.
Clasamentul din SuperLigă, după Corvinul - Universitatea Craiova 0-1
VIDEO rezumat Corvinul - Universitatea Craiova 0-1
Etichete: universitatea craiova , filipe coelho , video corvinul universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un mesaj distribuit de către deputata USR, Diana Stoica, a stârnit o adevărată dezbatere pe...