Video Florin Maxim a făcut anunțul, după Corvinul - Craiova 0-1: ”A fost ultimul meci! 100%”
articol scris de Digi Sport14.09.2026, 00:31
Universitatea Craiova a reuşit prima sa victorie în deplasare în acest sezon al SuperLigii României, 1-0 (0-0) cu Corvinul Hunedoara, la Arad, în etapa cu numărul 9.
SuperLiga SuperLiga: Oțelul - Csikszereda, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - FC Botoșani, vineri, 21:00, DGS 1
Unicul gol al partidei a fost înscris de Alexandru Cicâldău în minutul 51, după o centrare foarte bună a lui Nicuşor Bancu. Corvinul era neînvinsă acasă în această stagiune, după 3-0 cu Csikszereda, 3-0 cu CFR Cluj, 1-1 cu Sepsi şi 1-1 cu Dinamo.
Florin Maxim, după Corvinul - Craiova 0-1: ”A fost ultimul meci la Arad, 100%!”
La flash-interviul acordat după finalul duelului contra campioanei României, Florin Maxim s-a arătat dezamăgit de rezultat, dar și-a lăudat elevii pentru felul în care s-au prezentat în fața unei echipe care are atât de multă calitate. Antrenorul Corvinului a scos în evidență și ocaziile pe care le-a avut nou-promovata, dar și lipsa eficienței.
"Era frumos pentru noi să nu pierdem, dar așa e fotbalul. Vorbeam înainte că trebuie să învățăm din greșelile pe care le facem. Am primit un gol mult prea ușor. Începutul de joc a fost timid, dar una peste alta sunt mulțumit de cum a arătat echipa.
Avem limitele noastre, avem doar 9 jocuri în Liga 1, am jucat și contra campioanei, și contra lui Dinamo. Meciuri grele din care trebuie să învățăm. Am avut posibilitățile noastre în spatele apărării lor. Au existat niște spații pe care le-am speculat bine, am avut 4-5 situații bune de a marca, dar dacă nu marchezi contra echipelor de calibru, ai de suferit. N-a fost să fie. Meciul următor...”, a spus Florin Maxim.
Apoi, întrebat dacă acesta a fost ultimul meci al Corvinului la Arad, deoarece va schimba stadionul după pauza destinată echipelor naționale, Maxim a oferit un răspuns clar: ”Da, a fost ultimul meci, 100%! Se lucrează la gazon (n.r. pe stadionul din Petroșani). Sincer, știam de dinainte că va fi doar o chestiune de timp.
Era important pentru noi să ținem echipa în județ. Sunt deplasările cam lungi până la Arad, facem 3 ore și nu e ușor pentru fanii noștri. La Petroșani va rămâne echipa până când se va face stadionul de la Hunedoara".
VIDEO Declarațiile lui Florin Maxim, după Corvinul - Craiova
Orașul Hunedoara nu are în momentul de față un stadion care să îndeplinească cerințele pentru prima ligă, iar oficialii de la Corvinul au fost nevoiți să se reorienteze la finalul stagiunii 2025/2026. "Cred că vom juca la Petroşani undeva la finalul lui septembrie, octombrie”, spunea primarul Hunedoarei, Dan Bobouţanu.
Galerie Foto
Arena din Petroșani are 15.500 de locuri și a organizat ultima oară un meci de primă ligă pe 23 mai 2007, Jiul - FCSB 0-2. La finalul acelui sezon, Jiul a retrogradat și nu a mai revenit niciodată în prima ligă.
VIDEO Rezumat Corvinul - Craiova 0-1
Etichete: arad , florin maxim , petrosani , corvinul craiova , video corvinul craiova , rezumat corvinul craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un mesaj distribuit de către deputata USR, Diana Stoica, a stârnit o adevărată dezbatere pe...










