Exclusiv Gabi Enache a văzut ce face Gigi Becali la FCSB și a replicat: ”Patronul nostru, stăpânul nostru”
articol scris de Digi Sport15.05.2025, 09:28
Gabi Enache (33 de ani) a jucat de două ori pentru FCSB. Prima dată de la începutul anului 2016 și până în iarna anului 2018. Ulterior, mijlocașul a revenit la FCSB în vara anului 2020, dar a plecat în luna martie a anului următor.

Media: Liga Digi Sport, joi, 20:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, joi, 18:30, DGS 1
Într-un interviu acordat în exclusivitate jurnalistului Digi Sport Viorel Grigoroiu, Enache a fost întrebat inclusiv despre transferurile pe care vrea să le facă Gigi Becali (66 de ani) de la Dinamo.
Enache consideră că Becali face transferuri la FCSB peste ”capul” tuturor: ”Nu știu dacă e benefic să facă transferurile astea Știi cum e, patronul nostru, stăpânul nostru”
Kennedy Boateng (28 de ani) și Dennis Politic (25 de ani) sunt jucătorii pe care Becali vrea să îi transfere de la Dinamo, iar Gabi Enache a explicat că este posibil ca aceștia să nu fie primiți în cele mai bune condiții la FCSB.
De asemenea, Enache a dat de înțeles că omul de afaceri trece peste aceste lucruri când își dorește cu adevărat un jucător în echipa sa.
”Da, dar nu știu cum se vor împăca și cu suporterii Boateng și Politic. Eu așa cred. O să fie o problemă majoră cu suporterii. Doar că FCSB are un grup puternic acum și dacă va schimba iar 3-4 jucători, să-i rotească din nou...

FCSB a început mereu campionatul prost, pentru că a făcut fel și fel de rulaje de jucători. Nu știu dacă este benefic pentru FCSB să facă în momentul de față transferurile respective.
Știi cum e, patronul nostru, stăpânul nostru.”, a spus Gabi Enache.
Andrei Nicolescu: ”Nu exclud. Am declarat că nimeni de la Dinamo nu este de nevândut. Există interes din alte părți”
ÎN DIRECT la Fotbal Club, Andrei Nicolescu a fost întrebat direct despre posibilul transfer al lui Dennis Politic (25 de ani) la marea rivală și nu a ezitat să răspundă.
Administratorul special al celor de la Dinamo a dezvăluit că negocierile încă nu au început cu cei de la FCSB, însă a recunoscut că nu exclude o asemenea variantă de transfer.
Totuși, Nicolescu a anunțat că și echipe din străinătate se interesează de Dennis Politic. Recent, Digi Sport a anunțat că scouterii lui Watford l-au urmărit pe atacantul lateral la meciul cu Rapid (0-0).
”Nu există nicio discuție suplimentară față de acele declarații și răspunsuri. Am hotărât împreună să așteptăm finalul campionatului, să ne facem strategia și să vedem în ce măsură. Pentru Dennis există interes din alte părți și așteptăm să vedem ce se concretizează.
Dacă se pune problema unui astfel de transfer, atunci vom fi foarte atenți în cele două perspective. Prima e cea financiară, iar a doua este rivalitatea dintre cele două cluburi.
E foarte greu să ajungem la o astfel de decizie sau o discuție concretă. Nu exclud, pentru că am declarat că nimeni de la Dinamo nu este de nevândut”, a spus Andrei Nicolescu.
Etichete: gigi becali , gabi enache
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Ambasadorul Rusiei în Regatul Unit, Andrei Kelin, a confirmat involuntar, joi, pierderile uriașe de...