George Ciorceri nu i-a uitat pe Mandorlini și Petrescu, după ce CFR Cluj a "răpus-o" pe Rapid cu 3-0
articol scris de Digi Sport23.11.2025, 23:22
Daniel Pancu (48 de ani) a obținut un succes uriaș pe banca celor de la CFR Cluj, la meciul cu Rapid, scor 3-0, din etapa cu numărul 17 în România.
SuperLiga SuperLiga: Petrolul - Univ. Craiova, luni, 20:00, DGS 1
Serie A: Lazio - Como, luni, 21:45, DGS 2
Dubla lui Andrei Cordea, reușită în minutele 48 și 71, respectiv golul lui Korenica, din minutul 77, i-au adus antrenorului a doua victorie consecutivă pe banca ardelenilor, după ce la debut a învins-o la limită pe Unirea Slobozia cu 1-0.
Goerge Ceorceri le-a mulțumit lui Andrea Mandorlini și Dan Petrescu
La flash-interviul de după meci, tehnicianul care s-a prezentat din partea gazdelor a fost George Ciorceri, numit principal săptămâna aceasta, până când Pancu, antrenorul "de facto", își ia licența PRO.
Elegant, Ciorceri a ținut să îi menționeze și pe Andrea Mandorlini și Dan Petrescu, cei care au îndeplinit la rândul lor funcția de antrenor principal în sezonul actual.
"Am văzut băieții foarte motivați, determinați. Aș vrea să subliniez încă ceva, felicitări lui Andrea Mandorlini. Și lui Dan Petrescu, căruia îi dorim multă sănătate. Această victorie a fost a băieților, dar și a antrenorilor de dinainte.
Băieții și-au arătat adevărata față. Sper că vom continua așa și mai departe. Iuliu Mureșan a adus stabilitate, antrenorul a venit cu multă energie și entuziasm.
Noi, care suntem mai în vârstă, mai punem câte-o frână. E bine să avem energie, dar să nu depășim anumite limite. Și eu cred că la noi este un echilibru", a declarat antrenorul de 70 de ani.
VIDEO Rezumat CFR Cluj - Rapid 3-0
Etichete: derby , cluj , daniel pancu , cfr rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Documente confidențiale ale Ministerului danez de Apărare arată că SUA, în mod informal și fără a...