Exclusiv Gigi Becali l-a auzit pe Victor Pițurcă și i-a dat replica: ”Gata!”
articol scris de Digi Sport07.08.2026, 09:11
Miercuri, 5 august, Victor Pițurcă a avut o intervenție telefonică în cadrul emisiunii Liga Digi Sport unde a comentat, printre altele, parcursul echipelor românești din cupele europene.
SuperLiga Liga 2: CSM Reșița - FC Bacău, marți, 17:00, DGS 1
La Liga: Elche - Real Madrid, marți, 22:30, DGS 1
Despre eșecul rușinos al FCSB-ului, 3-7 la general cu Auda în turul doi preliminar din UEFA Conference League, Pițurcă a spus că nu ar trebuie să fie atât de neașteptat deoarece fosta campioană a României a dezamăgit teribil în stagiunea 2025/2026.
”Dacă ei zic că Auda e o echipă slabă, înseamnă că FCSB este foarte, foarte slabă. Cine e FCSB în momentul de față? E o echipă care a terminat pe locul 8 în campionat, imaginați-vă”, declara fostul selecționer al României.
Gigi Becali: ”Nu că doar Pițurcă nu știe fotbalul, dar nici cei mai mari specialiști ai lumii nu-l știu”
Ziua următoare, Gigi Becali a avut și el o intervenție în aceeași emisiune și a fost pus la curent cu declarațiile lui Pițurcă. Patronul grupării bucureștene a transmis că eliminări surprinzătoare din Europa se pot întâmpla la orice echipă, fotbalul fiind imprevizibil, apoi a afirmat că este clar că e nevoie acum de investiții masive pentru a avea performanțe.
”Acum aud că e nenorocire, că a ieșit Becali din cupele europene, aoleu, nu știu ce. La fotbal, cine știe și cine lucrează în fotbal și cunoaște, știe că se mai întâmplă și din astea, cu eliminări.
Nu că doar Pițurcă nu știe fotbalul, dar nici cei mai mari specialiști ai lumii nu-l știu. N-ai cum să știi fotbalul, are multe lucruri ascunse, că de aia costă miliarde și miliarde și miliarde.
Dacă îmi dai să investesc 30 de milioane, normal că iau campionatul, dar noi vorbim de lucruri făcute cu bani puțini. E adevărat că nu mai merge. Lucruri mari cu bani puțini nu mai merg, gata!”, a declarat Gigi Becali.
FCSB a terminat pe locul 8 în SuperLiga României în stagiunea trecută și a prins Conference League după ce a trecut la baraj de Botoșani și Dinamo, dar sezonul acesta l-a început mai bine.
După trei etape, FCSB se află pe primul loc, cu 7 puncte acumulate din 9 posibile. FCSB a câștigat, scor 2-0, cu FC Argeș, a învins-o 2-0 pe Csikszereda și a remizat 2-2 cu Farul Constanța.
Victor Pițurcă a catalogat drept rușinos declarațiile lui Mihai Stoica, cel care a pus eșecul cu Auda pe seama greșelilor de arbitraj
”Fotbalul românesc s-a dus în cap de mulți ani. Am fost rău aproape tot timpul, dar a mai fost o echipă care s-a calificat. Au mai fost FCSB, CFR Cluj.
La FCSB mi se pare cea mai rușinoasă înfrângere. Am văzut scuze puerile, de genul că nu am primit nu știu ce (n.r. penalty), că trebuia să marcăm gol acolo (n.r. în Letonia).
Când primești 7 goluri nu mai e nimic de spus. Ar fi rușinos să spui că ai pierdut din cauza arbitrului sau că a greșit un jucător. Asta e valoarea echipei.
Am văzut că Auda a câștigat acum (n.r. 1-0 cu Dinamo Tirana), așa că nu ar fi atât de slabă precum am zis unii. Dacă au spus de Auda că e foarte slabă, atunci FCSB este foarte, foarte slabă. Asta e concluzia”
Etichete: victor piturca , gigi becali , replica , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Un colonel din cadrul forțelor aeriene americane, care a fost salvat în luna aprilie din Iran, a...