Gigi Becali i-a spus direct unui fotbalist: ”Joci ce zice Ferguson, nu ce vrei tu!”. Replica primită
articol scris de Digi Sport07.09.2024, 22:58
Gigi Becali (66 de ani) a povestit dialogul amuzant pe care l-a avut cu Florin Tănase (29 de ani).
Liga 2: FC Bihor - FCU Craiova, luni, 16:00, DGS 1
Liga 2: Csikszereda - CSM Focșani, luni, 20:00, DGS 1
Patronul FCSB-ului i-a transmis fotbalistului să ”joace ce zice Ferguson”, porecla pe care Florin Tănase i-a pus-o lui Gigi Becali.
Gigi Becali și Florin Tănase, dialog inedit
Florin Tănase s-a conformat imediat și a acceptat că Gigi Becali vrea să-l folosească mijlocaș stânga.
”David Miculescu e greu să-l mai scoţi, nu mai ai cum să-l scoţi din echipă. Bîrligea şi David Miculescu, ăştia doi… Nu ai cum.
Acum sunt patru jucători pe un post… Tavi, Musi, Ştefănescu şi Băluţă. Sunt 4 pe un post! Pentru că pe Bîrligea şi David Miculescu nu-i mai pui la socoteală. E şi Tănase al 5-lea, care poate juca şi inter. Sunt patru jucători pe care îi ţii pe bancă.
Asta va fi echipa… Tănase în stânga, i-am spus asta: ‘Tu joci cum zice Ferguson, nu ce vrei tu!’. A zis că joacă, dar că încă nu e bine pregătit. El joacă stânga, Bîrligea în atac şi Miculescu în dreapta. Ăsta e atacul nostru!
I-am zis: ‘Tu joci ce zice Ferguson!’. A spus: ‘Da, dom’le, joc!’”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.
FCSB, două transferuri pe final de mercato
FCSB a făcut două transferuri în ultima săptămână a perioadei de mercato. Mihai Popescu a fost achiziționat de la Farul pentru 250.000 de euro, în timp ce Daniel Bîrligea a fost transferat de la CFR Cluj în schimbul a două milioane de euro.
După pauza pentru meciurile echipelor naționale, FCSB joacă la Cluj, împotriva lui CFR, pe 15 septembrie, de la ora 21:00, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: gigi becali , florin tanase
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Amalia Bellantoni, femeia care a sesizat Curtea Constituțională cu privire la candidatura Dianei...