Giovanni Becali a rămas ”interzis” când a aflat ce i-a spus MM Stoica lui Gigi Becali
articol scris de Digi Sport09.08.2026, 13:01
Giovanni Becali nu a putut rămâne indiferent după ce a auzit ce a povestit Gigi Becali legat de schimbarea Mihai Toma - Florin Tănase din minutul 29 al partidei cu Farul Constanța, 2-2 în etapa a treia din SuperLiga României.
SuperLiga UCL: AEK Atena - LASK Linz, marți, 19:45, DGS 1
UCL: Real Madrid - Inter, marți, 22:00, DGS 1
Mihai Stoica îi povestise lucruri nemaipomenite în legătură cu Toma, astfel că patronul a dat ordin ca tânărul jucător să înceapă în primul 11. Numai că s-a lămurit după 29 de minute că Toma nu este un ”diamant” și l-a schimbat cu Tănase.
Giovanni Becali a transmis că, în ciuda calităților pe care le are jucătorul de 19 ani și efortului pe care îl depune, el nu poate fi niciodată liderul echipei, așa cum se așteptau cei din club.
Giovanni Becali: ”Ca să-l vezi pe Toma creierul echipei și așa mai departe, nu știu, poate nu știu eu fotbal... Mi se par niște enormități”
”Auzeam de fundașul dreapta pe care l-au dat la Levadiakos. Da, (Alexandru) Pantea. I-am auzit pe unii: ‘Va fi cel mai tare’. Dar dacă ei vorbesc de Toma că va fi cel mai mare talent al României, Toma, care e un jucător bun... E un jucător bun, dar ca să-l vezi creierul echipei și așa mai departe, nu știu, poate nu știu eu fotbal... Mi se par niște enormități.
Tot respectul pentru copil (n.r. Toma). Își dă viața, aleargă stânga-dreapta. Eu însă îl văd pe Stoian. El e un jucător care poate să ajungă important. Și Tavi Popescu se pare că și-a mai recăpătat din ceea ce știa el la 17 ani. Dar trebuie să continue și să avanseze la fiecare meci”, a declarat Giovanni Becali, la fanatik.
Oamenii din staff-ul roș-albaștrilor fuseseră impresionați de Toma la meciul cu Csikszereda (2-0), când a jucat în linia mediană, lângă Risto Radunovic. În 57 de apariții în tricoul FCSB-ului, Toma a marcat un singur gol (la 4-3 cu Feyenoord din faza ligii UEFA Europa League) și a dat cinci assisturi.
- 500.000 de euro este cota de piață a lui Mihai Toma, potrivit site-ului de specialitate transfermarkt.
Gigi Becali a crezut că Mihai Toma e ”un diamant”, însă a ajuns la concluzia că nu e așa! Schimbare în minutul 29 în FCSB - Farul
”De ce nu l-am băgat pe Tănase (n.r. titular cu Farul)? Am zis: `Hai să vedem cum ar juca Toma din prima`, că a jucat bine cu ăia, cutare... Vezi? Te consulți cu MM. MM zice: `Bă, Gigi, mi-a spus preparatorul (n.r. Thomas Neubert) că a alergat 13 kilometri și nu știu câți în sprint.
Nu ai văzut, nu există așa ceva!`. Păi, bă, poate avem vreun diamant, mai știi? Și am zis să joace din prima, să-l vedem, pentru că mine nu mă interesa Tănase, mă interesa să câștig meciul.
Apoi, când am văzut că ăsta nu-i așa, nu e diamant, l-am băgat pe Tănase imediat. Ce mare lucru? Tănase nu poate să mârâie el. E fotbalist și joacă atunci când vreau eu și iese când vreau eu și punct!”, declara Gigi Becali, la Liga DigiSport.
VIDEO cu intervenția lui Gigi Becali
VIDEO Rezumat FCSB - Farul 2-2
Etichete: mihai stoica , gigi becali , giovanni becali , mihai toma
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Luca Niculescu, fostul ambasador al României în Franța, este numele favorit al președintelui...