Exclusiv Întrebat despre lupta la titlu, Marius Șumudică a ales între FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova
articol scris de Digi Sport17.04.2025, 14:18
Rapid a jucat în play-off, până în acest moment, cu toate cele trei candidate la câștigarea titlului în SuperLigă, FCSB, CFR Cluj și Universitatea Craiova.

SuperLiga: ”U” Cluj - Rapid, sâmbătă, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Universitatea Craiova - Dinamo, sâmbătă, 21:00, DGS 1
Cu primele două amintite, giuleștenii au remizat, scor 3-3, respectiv 1-1, în timp ce meciul împotriva oltenilor l-au pierdut, scor 1-2, după ce Alexandru Mitriță a dat lovitura în minutul 90+3.
Marius Șumudică a fost impresionat de Universitatea Craiova
Într-o intervenție în direct la emisiunea Fotbal Club, Șumudică a fost întrebat, printre altele, și despre lupta la titlu din campionatul intern. Antrenorul Rapidului a remarcat-o pe Universitatea Craiova, chiar dacă trupa lui Mirel Rădoi se află pe locul 3 în acest moment, la un punct în spatele CFR-ului și la trei în spatele FCSB-ului.
”Până acum zisesem de CFR, la cum îi văd pe FCSB în ultimele etape. Eu văd un recul la ei și văd toate meciurile. Ca putere, individual, fiecare are calități diferite. Mie, ca dorință, ca agresivitate, mi s-a părut Universitatea Craiova superioară”, a declarat Șumudică.

În această etapă, Rapid joacă pe teren propriu împotriva celor de la Universitatea Cluj, sâmbătă, 19 aprilie, de la ora 20:00.
FCSB primește vizita celor de la CFR Cluj duminică, în ziua de Paște, tot de la ora 20:00.
Ultimul meci al etapei cu numărul 5 de play-off este Dinamo - Universitatea Craiova, programat luni, 21 aprilie, de la ora 21:00.
Toate confruntările vor putea fi urmărite pe Digi Sport 1, dar și în format live video și text pe site-ul digisport.ro.
VIDEO rezumat CFR Cluj - Rapid 1-1, ultimul meci al giuleștenilor
Etichete: cfr cluj , universitatea craiova , marius sumudica , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News

Diplomatul Adrian Zuckerman, fost ambasador SUA la București, a declarat la Digi24 că guvernul...