Ioan Ovidiu Sabău a găsit motivul pentru care Farul a fost egalată de FCSB, după ce a condus cu 2-0: ”Sunt supărat”
articol scris de Digi Sport03.08.2026, 23:51
FCSB a remizat în compania Farului, scor 2-2, în ultimul meci al etapei cu numărul 3 din SuperLigă, pe stadionul ”Arcul de Triumf” din Capitală.
SuperLiga Cupa României: Chiajna - Oțelul, miercuri, 20:30, DGS 1
Cupa României: Steaua - Csikszereda, joi, 17:00, DGS 1
”Marinarii” au condus cu 2-0 la pauză, în urma reușitelor lui Doicaru (21) și Radaslavescu (90+1), iar gruparea roș-albastră a revenit în partea a doua, prin Dawa (57) și Joao Paulo (86). FCSB a ratat și un penalty, prin Florin Tănase (69).
- Citește și: Premieră în SuperLigă: FCSB, GOL imediat după ce noua regulă de arbitraj a fost aplicată
Ioan Ovidiu Sabău, după FCSB - Farul 2-2: ”Am căzut fizic”
La flash-interviu, Ioan Ovidiu Sabău a transmis că echipa sa a căzut din punct de vedere fizic în partea a doua, ceea ce le-a permis adversarilor să revină pe tabelă.
În ciuda faptului că ”Marinarii” au scăpat victoria, deși au avut un avantaj de două goluri, antrenorul Farului s-a declarat mulțumit per total de jocul prestat de elevii lui.
”A doua repriză n-am mai reușit să ținem de minge, n-am mai putut să construim, n-am mai avut curajul să ne arătăm la joc. Sigur, FCSB a avut posesia, am început să alergăm. Mulți (n.r. dintre jucătorii săi) suferă, au căzut din punct de vedere fizic și am cedat teren. N-am mai putut să facem pressing, dublaj și să plecăm pe contraatac, deși am avut acea ocazie să facem 3-1.
O primă repriză foarte bună, puteam să mai înscriem două-trei goluri. Un meci frumos, deschis, cu ritm. Sunt supărat pentru că sunt jucători la un nivel scăzut ca ritm. Nu sunt supărat pe ei, să nu se înțeleagă greșit. Am avut teamă, am discutat cu Njike să-l schimb prin minutul 70, dar au căzut alții fizic.
Sylvester la fel, n-am mai avut forță în atac. I-am felicitat, sunt foarte mulțumit cum am interpretat jocul, am pus în dificultate un adversar bun și a fost și spectacol. Lipsa de experiență acolo (n.r. la primul gol al FCSB-ului), trebuia să-și dea seama, a crezut că a fost ofsaid. Au fost mai multe momente în care ne-am pierdut și ne-au surprins.
Ei au jucători cu calitate în preajma careului. Suntem o echipă în creștere, care încearcă să-și formeze o identitate de joc. Toți care au venit s-au integrat destul de bine. Mai sunt 2-3 care sunt în urmă cu pregătirea, dar arătăm bine. Un grup serios, jucători antrenabili, există marjă mare de progres. Dacă ascultă, foarte mulți dintre ei vor deveni mai buni decât sunt acum”, a spus Sabău.
VIDEO Rezumat FCSB - Farul 2-2
Clasamentul SuperLigii
Etichete: ioan ovidiu sabau , fcsb farul , antrenor farul , etapa 3 superliga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Magazinele unui lanț de articole sportive care se retrage din România au fost devastate de clienți...