Exclusiv Iuliu Mureșan a auzit ce condiții a pus Pancu pentru a rămâne la CFR și i-a răspuns pe loc
articol scris de Digi Sport09.05.2026, 08:19
Daniel Pancu (48 de ani) a vorbit despre viitorul său, după remiza dintre CFR Cluj și Universitatea Craiova, scor 0-0.
SuperLiga Fotbal: Armenia - Moldova, marți, 18:55, DGS 4
Fotbal: Ungaria - Kazahstan, marți, 20:00, DGS 1
Tehnicianul a transmis că, într-adevăr, le-a promis celor de la CFR Cluj că va continua și din vară ”două milioane la sută”, după cum au spus Iuliu Mureșan și Ioan Varga, însă doar în alte condiții, cu salarii plătite la zi, cu o altă bază de pregătire pusă la dispoziție și cu transferuri importante.
Iuliu Mureșan i-a răspuns lui Daniel Pancu, după ce antrenorul CFR-ului a pus condiții ca să rămână și din vară: ”Noi ne dorim să avem stabilitatea financiară”
Într-o intervenție la emisiunea Digi Sport Special, Iuliu Mureșan, președintele ardelenilor, a comentat declarațiile lui Pancu și a vorbit despre viitorul antrenorului.
”Situația e în felul următor: Pancu are contract în care spune așa - dacă echipa se va califica pe un loc de cupă europeană se prelungește cu doi ani și se mărește cu câteva mii de euro. E clar contractul, se prelungește automat.
Pancu a zis că rămâne un milion la sută dacă va fi mai multă stabilitate financiară și dacă se rezolvă cu baza de antrenament. Și noi ne dorim, facem tot posibilul. A zis și acum o lună și o spune în continuare. Noi ne dorim să avem stabilitate financiară. Legat de bază, noi avem o bază închiriată, este ok, dar e departe.
Normal ar fi să avem mult mai aproape. Ar trebui să avem două, trei terenuri de antrenament, dar nu le avem din păcate. Noi am făcut performanță în ultimii ani. Nu s-a renunțat la nimic, nu s-a discutat nimic de a renunța la ceva pentru a pleca. Eu sper să terminăm cel puțin pe locul 3, sau pe doi, apoi vom discuta și vom vedea”, a declarat Iuliu Mureșan la Digi Sport Special.
Ulterior, Mureșan a vorbit și despre varianta Edi Iordănescu la CFR: ”Nu am avut nici discuție cu Edi Iordănescu. Cu niciun alt antrenor”.
Ce a spus Daniel Pancu despre rămânerea la CFR Cluj
”În primul rând, detaliile cele mai importante și care contează cel mai mult sunt legate de promisiunile mele. Atât domnul Varga, cât și președintele Mureșan vorbesc de două milioane la sută, sunt cuvintele mele, dar niciunul nu continuă, în alte condiții. Continuarea e în alte condiții. Văd că niciunul dintre ei nu a spus.
În alte condiții înseamnă salarii la zi, o altă bază de pregătire și câțiva jucători de top. Până acum, nu s-a întâmplat nimic din aceste lucruri și mai sunt două săptămâni până se termină campionatul. Am spus că rămân două milioane la sută, dar în alte condiții”, a declarat Daniel Pancu.
VIDEO reacțiile legate de fazele controversate de la CFR Cluj - Universitatea Craiova, scor 0-0
VIDEO Rezumatul meciului CFR - Universitatea Craiova 0-0
Etichete: iuliu muresan , daniel pancu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Titi Aur, expert în conducere defensivă, a declarat marți, la Digi24, că TIR-ul scăpat de sub...